Dorel Jurcan şi susţinătorii săi surpriză

Se pare că preşedintele PRU Vâlcea Florin Brăgău a fost inspirat când l-a adus pe Dorel Jurcal în partid şi l-a plasat pe primul loc pe lista pentru Cameră.

 

Jurcan, care ieşise din politică scârbit de ceea ce se întâmplă la PNL, are susţinători de marcă şi surprinzători. Nimeni nu s-ar fi aşteptat ca fostul senator Dan Niţu să îi facă acestuia campanie pe faţă. Opţiunea pentru Jurcan a respectabilului Sorin Zamfirescu este, de asemenea, de greutate.

“Dorel Jurcan e unul dintre oamenii cărora le-am prezis un viitor frumos. O minte iute de oltean imbrăcată in straie de fermitate ardeleneasca . Dorel Jurcan e esență de seriozitate,cu siguranță merită susținut! “ spune Toma Roman -Fondatorul săptămânalului Formula AS al cărui redactor-şef este şi în prezent, profesor universitar la Academia de Studii Economice București.

 

„Dorel Jurcan, în primul rând este un om corect, un tip capabil și , in același timp, modest. Între atâtea nonvalori puse pe listele electorale prezența lui e clar o soluție serioasă.
Dincolo de partide rămâne omul. Mie imi place Dorel Jurcan!” zice şi Sorin Zamfirescu.

 

O observație de final. Evident, Florin Brăgău va fi fericit ca Jurcan să devină deputat. Dar, în același timp, mă întreb ce ar fi în sufletul său.

 

 

Gheorghe Smeoreanu


S.C. Smeoreanu Publicitate S.R.L., Material electoral comandat de PRU Vâlcea, COD AEP 11160009

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Noapte agitată pentru pompierii argeșeni: incendii în Popești, Sălătrucu și Pitești
Noapte agitată pentru pompierii argeșeni: incendii în Popești, Sălătrucu și Pitești

A fost o noapte cu intervenții în lanț pentru pompierii din Argeș, chemați să stingă mai multe incendii izbucnite în…

Petrecerea continuă la Mioveni, cu muzică populară și artiști cunoscuți pe scenă
Petrecerea continuă la Mioveni, cu muzică populară și artiști cunoscuți pe scenă

Atmosferă de sărbătoare la Zona de Picnic Făget, unde, de 1 Mai, a debutat evenimentul „Sărbătoarea Primăverii, Muncii și Bucuriei”.…

Locuințe pentru medici la Ștefănești: proiectul CJ Argeș intră în faza de execuție
Locuințe pentru medici la Ștefănești: proiectul CJ Argeș intră în faza de execuție

Un proiect gândit să atragă și să păstreze medici în spitalele din Argeș intră în linie dreaptă. Consiliul Județean Argeș…

Se oprește apa în centrul Piteștiului, pentru 24 de ore. Vezi străzile afectate
Se oprește apa în centrul Piteștiului, pentru 24 de ore. Vezi străzile afectate

Locuitorii din zona centrală a municipiului Pitești rămân fără apă potabilă timp de 24 de ore, începând din această dimineață…

Calendar oficial pentru creșe și grădinițe 2026–2027: când îți înscrii copilul și ce noutate apare…
Calendar oficial pentru creșe și grădinițe 2026–2027: când îți înscrii copilul și ce noutate apare…

Ministerul Educației și Cercetării a stabilit calendarul înscrierilor la creșe și grădinițe pentru anul școlar 2026–2027. Procedura se desfășoară, ca…