Şoc la Vâlcea. Iuliana Moise l-a distrus pe Victor Stănculescu în sondajul PNL: 73 % – 27%

După cum se ştie, PNL Vâlcea a comandat un studiu de piaţă la societatea de sondare a opiniei publice AB Research, care aparţine cunoscutului sociolog Alfred Bulai şi este condusă de soţia acestuia, Ana Bulai. În treacăt fie spus, sondajul a costat 6200 euro, cercetarea urmând să fie foarte solidă.

 

Pe surse, am aflat că în pofida speranţelor unor grupuri de interese din partid, Iuliana Moise a câştigat detaşat bătălia cu Victor Stănculescu, scor 73 % – 27%.

 

Acelaşi sondaj îi plasează aproape la egalitate, în marja de eroare, pe Adrănel Cotescu şi Romulus Bulacu, în vreme ce Ion Bîzîc îl depăşeşte cu puţin pe Sami Vâlcu.

 

Rezultatul, mai ales în ce priveşte locul al doilea la Cameră, nu este chiar atât de surprinzător precum s-ar crede, doamna Moise conducând de ani buni , cu rezultate excepţionale, o mare filială a unei societăţi de stat, funcţie care i-a adus notorietate. Se mai ştia că Iuliana Moise este un „aspirator de voturi”, un politician carismatic şi convingător, în vreme ce contracandidatul său, finul lui Buican, face politică de cafenea.

 

Nu în ultimul rând a putut conta influenţa în teritoriu a primarilor şi preşedinţilor de organizaţii ai PNL Vâlcea.

 

Singura întrebare care se pune este dacă va îndrăzni cineva să falsifice sondajul.

 

Diferenţa în cazul Moise – Stănculescu fiind prea mare,orice ingerinţă pare exclusă.

 

 

A.L.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dr. Andrei Zăvoi, medic la Spitalul Județean Pitești: „Controalele ginecologice nu trebuie amânate. Primul pas…
Dr. Andrei Zăvoi, medic la Spitalul Județean Pitești: „Controalele ginecologice nu trebuie amânate. Primul pas…

În spatele halatului alb nu sunt doar competențe medicale, ci și empatie și responsabilitate. O spune dr. Andrei Zăvoi, medic…

1 Mai la Spitalul Județean Pitești: ambulatoriul e închis, urgențele funcționează normal
1 Mai la Spitalul Județean Pitești: ambulatoriul e închis, urgențele funcționează normal

De Ziua Muncii, în Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Județean de Urgență Pitești nu se lucrează. Conducerea unității anunță că…

Comedia „Nora londoneză”, premieră a Teatrului „Ariel, în regia lui Cezar Ghioca
Comedia „Nora londoneză”, premieră a Teatrului „Ariel, în regia lui Cezar Ghioca

Vineri, 8 mai 2026, ora 19:00, la Cinema Geo Saizescu, Teatrul „Ariel” prezintă premiera spectacolului „Nora londoneză”, o comedie savuroasă, care descrie cu minuțiozitate Bucureștiul actual, nelipsind…

DADP și-a făcut „cartier general” în Căzănești: strada Săveasca a fost asfaltată și se pregătește…
DADP și-a făcut „cartier general” în Căzănești: strada Săveasca a fost asfaltată și se pregătește…

Primăria Municipiului continuă amenajarea străzilor din zonele limitrofe ale Râmnicului, parte dintre ele afectate de introducerea rețelelor de utilități (în…

De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică
De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică

În primul rând, vă rog să cădem de acord că Sorin Grindeanu a fluierat în biserică, dar credeți-mă că un…