Bag mina in foc ca de data asta e groasa! Jecmanitorii acestui neam au de ce sa le tremure bine genunchii. Dupa ce timp de 20 de ani ne-au furat de nu am mai ramas decit cu praful de pe toba, iata ca, in sfirsit, Justitia se pune in miscare. Primele libarci au si simtit pe pielea lor focul si pucioasa din narile acestui urias adormit care, trezindu-se, stranuta din cauza unei atmosfere atit de incarcate de aburii grei ai coruptiei si faradelegii. Si nu vreau sa ma gindesc nicio clipa ca istoria se poate repeta. Pur si simplu refuz sa cred ca si acum e vorba doar de un simplu foc de paie, asa cum s-a mai intimplat, la inceputul guvernarilor 1996-2000 si 2000-2004. Si atunci s-a inceput cu un razboi declarat impotriva aceluiasi flagel care ne bintuie de 20 de ani incoace. O extrem de seducatoare iluzie de normalitate ne-a fermecat si atunci si am crezut-o temeinic instalata in orizontul cotidian. O Fata Morgana care s-a dus repede pe apa simbetei, dupa primele contacte cu zmeii coruptiei rominesti. De data asta, va spun eu, nu mai e vorba de o iluzie.Vreau sa spun ca a venit, in sfirsit, si mult asteptatul timp al socotelilor, in care cei care s-au intrecut in a ne scotoci prin buzunare si suflete sa raspunda pentru tot ce au facut de au adus acest popor la limita saraciei si disperarii. Ca, in sfirsit, vor fi coboriti din Olimpul faradelegii si siliti sa dea inapoi tot ce au luat, inclusiv nemurirea prin care se credeau in rindul zeilor. Asta vreau sa cred, mizind si pe disponibilitatea in acest sens a guvernantilor actuali, pe care-i vad decisi sa escaladeze respectivul Olimp si sa-i reteze virful atit de bine ascuns in norii complicitatii transpartinice.Am in vedere un fel de proces al etapei, in maniera in care, dupa fiecare etapa de fotbal, pe posturile de televiziune are loc dezbaterea fazelor in care arbitrii corupti ii fura pe jucatori si, implicit, pe spectatori. Un proces de pe urma caruia cei vinovati sa se aleaga cu multe etape de suspendare astfel incit, la reluarea activitatii, nici prin gind sa nu le mai treaca sa fluiere impotriva realitatii.Vremuri grele, asadar, la orizont pentru cei care si-au facut din politica o trambulina de sarit peste o stacheta a competentei si moralitatii imposibil de trecut in alte conditii. Nu mai ramine decit ca Justitia sa puna in actiunile sale tot insecticidul de care dispune, caci numai asa putem spera sa scapam de toti acesti gindaci de Colorado care ne-au invadat culturile si care erau gata, dupa ce vor fi ras totul, sa inceapa sa scormoneasca pamintul si sa ne manince si radacinile.Semnatura: Constantin Smedescu
























Lasă un răspuns