După 68 de ani, liderul trupei Antract Bobiţă Cătuşanu a reuşit să descopere mormântul bunicului său, căzut victimă a opresiunii comuniste. Iată ce scrie pe Facebook îndrăgitul muzician:
„Viața bate filmul…
Într-o zi de octombrie 1948 bunica mea primea o telegramă în care scria:
“Comunicăm că deținutul Cătușanu Gavrilă a decedat pe 7.10.1948 suferind de embolie cerebrală. STOP.
Un comunicat sec anunța că bunicul meu Cătușanu Gavrilă deținut politic al regimului comunist a murit în lagăr.
Îngropat într-una din sutele de gropi comune nimeni nu a mai știut nimic de bunicul meu dupa primirea acelei telegrame.
Toate căutările tatălui meu în acesti 68 de ani de când a aflat de moartea tatălui său au sfârșit printr-o mare frustrare că nu reusea sa afle unde a fost îngropat tatăl lui, pentru a putea aprinde o lumanare la căpătâiul său și ai aduce un pios omagiu.
La 68 de ani distantă m-am hotărât să încerc și eu să caut mai multe informații având la dispozitie internetul si am găsit un document oficial redactat de profesorii Virgiliu Țârău și Ioan Ciupea de la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj Napoca unde am găsit o listă cu numele celor decedați în lagărul de la Aiud și găsiți într-una din gropile comune unde s-a odihnit și bunicul meu.
La poziția 143 din acest document oficial apare numele bunicului meu Cătușanu Gavrilă.
Acest loc se numește “Râpa robilor” din Aiud locul unde s-a înalțat un osuar, monument în memoria victimelor lagărului de la Aiud și fără să mai stau pe gânduri mi-am luat soția, copiii si pe tatal meu și am pornit spre locul unde bunicul meu a pătimit ororile regimului comunist si a sfârsit intr-un mod tragic. Acum suntem cu sufletul împăcat că știm locul unde ne vom putea ruga pentru odihna vesnica a celui ce a fost Cătușanu Gavrilă, bunicul meu si străbunicul copiilor mei…”

























Lasă un răspuns