Peste câteva este posibil ca Marea Britanie să plece din UE.

Evenimentul mi se pare cu mult mai puţin important decât dacă ar pleca din România judeţul Caraş – Severin, semn că nu se compară sentimentul apartenenţei la UE cu sentimentul patriotic.

Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, a dat un interviu în Bild, arătând că un Brexit poate însemna sfârşitul civilizaţiei politice occidentale, ar încuraja toate forţele anti-UE din Europa, dar şi „inamicii externi care vor deschide sticla de şampanie“.

Oamenii de la Bruxelles au impresia că ei sunt Europa şi Europa e a lor.

Mult mai interesant ar fi fost să dea interviuri primarii din Europa şi scriitorii Europei, agricultorii şi actorii, proprietarii micilor firme şi şomerii, adică oamenii care nu au fost şi nu vor fi niciodată funcţionari ai UE.

Pe ei i-aş asculta atent, dacă aş fi englez, nu pe dl Tusk.

A fost construită o Europă a înalţilor funcţionari, o Europă a comisiilor şi comitetelor, o Europă atât de îndepărtată de oameni, încât oamenilor nu prea le pasă de ea.

Poate că timpul unei vieţi de om nu ne permite să vedem importanţa unei Europe unite.

Poate că o Europă unită e un nonsens.

Cert este că referendumul din 23 iunie nu provoacă emoţii europenilor care nu sunt măcar portari la Bruxelles.

Iar fără emoţie, nimic nu poate fi frumos şi durabil.

Aşa stand lucrurile şi român fiind, trebuie să recunosc sincer că mă doare-n cot de Brexit, oricât ar încerca Donald Tusk să-mi provoace alt fel de durere.

Cineva îmi cere să iubesc un continent.

Dacă aş putea alege, aş prefera să iubesc Anctartida.

Gheorghe Smeoreanu