Ieri, s-a primit un telefon la 112 din partea unui bărbat de 49 de ani, din comuna Slobozia, care a anunțat că i s-a furat mașina din curte.
Poliţiştii Posturilor de Poliţie Mozăceni şi Slobozia şi cei din cadrul Poliţiei Oraşului Costeşti, care au ajuns la fața locului au identificat autoturismul la aproximativ 800 de metri de locuinţa reclamantului, proptit într-un stâlp.
N-a fost greu pentru oamenii legii să constate că, de fapt, autoturismul fusese condus chiar de către proprietar, care, după ce lovise mașina, a plecat acasă şi a anunţat că autoturismul i-a fost sustras.
Bărbatul era în mod evident băut (avea peste 1 la mie alcoolemie).
În cauză s-a întocmit dosar penal.
Și, de parcă nu era suficient câte i se întâmplaseră, s-a dovedit și că poliţa de asigurare pentru răspundere civilă auto era expirată, motiv pentru care bărbatul a primit o cu amendă de 1.000 de lei şi i-au fost reţinute certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare.

























Lasă un răspuns