Il sarbatorim in fiecare an pe Eminescu, dar continuam sa raminem descoperiti fata de el. Cu toate reusitele in cercetare, critica si istorie asupra-i, continuam sa fim vinovati in ceea ce-l priveste. Mai intii ca nu-l cunoastem in intregime, apoi nu-l facem cunoscut in intregime, pentru ca nici macar specialistii nu-l cunosc in intregime sau nu vor sa ni-l faca in intregime cunoscut. Editia „Perpessicius” si interpretarile de ansamblu ale lui George Calinescu, plus altele, oricit de stralucitoare insemnari, sint tot una cu a se reduce la cunoasterea „Mioritei” prin Alecsandri. Aproape toate manifestarile mai mult sau mai putin scolastice desfasurate cu acest prilej nu dezvelesc suficient personalitatea, miracolul Eminescu si mostenirea sa, un mare dar de care n-au avut parte alte culturi. Eminescu nu este numai un mare poet, ci o constiinta de cultura completa, inscrisa in fiecare virsta, in fiecare generatie, intrind in alcatuirea noastra pentru totdeauna. Cultura fiecarui popor are un ceas al ei, ceasul unic in care spiritul culturii atinge lumina. Acel ceas este irepetabil, cum pentru noi este/fi-va ceasul Eminescu. Nu vom mai avea un Eminescu, cum nici celelalte culturi nu vor mai avea un Shakespeare, un Goethe. O suta cincizeci si opt de ani de Eminescu inseamna eternitatea culturii mari.Dar cum mai este receptat astazi Eminescu? Dascalii mai trezesc destul interes pentru opera sa? Il mai citim, il recitim sau il parasim in favoarea literaturii de conjunctura? Citi tineri mai stiu astazi ca Eminescu a tradus prima parte si cea mai grea din „Critica ratiunii pure”? Eminescu trebuie cunoscut in toate ipostazele. In cele de publicist si prozator, in dubla natura: de ginditor la problemele ultime, unde nu incape loc decit pentru elegia marii poezii, si alta cu fata spre lumea reala, cu interes pentru concret, pentru istorie, pentru limba si limbi, pentru realitatile economice ale timpului, pentru statistica, pentru lumea in marginea ei, pe care s-a straduit sa o scoata cu Luceferii si arheii sai, incit Eminescu este astazi mai actual decit oricind. Trebuie cunoscut ADEVARUL despre „sacrificarea” geniului. Intilnirea cu Eminescu nu trebui lasata a fi numai o chestiune de exactitate, ci una de vibratie nationala. Cu judecata masurata, solid intemeiata, cu interes, probitate si pietate sa ne amintim nu doar in ceasul cardinal de „Atat de frageda” „Floare albastra” de pe „Lacul” infiorat de undele nemuririi. Sa batem mai des „La curtea cuconului Vasile Creanga” in constiinta cu ecuatia elementara a „Dor”-ului de Eminescu, salvind geniul de uitare, asa cum pe Faust il mintuise nu credinta sau isprava stiintifica, ci indurarea lui Greetchen. Pentru ca trecerea geniului prin lume a lasat, ca si trecerea lui Hyperion, o dira de lumina.Semnatura: Maria Diana Popescu