Deputatul Constantin RĂDULESCU face demersuri pentru salvarea Căminului de la Bălceşti

Deputatul Constantin RĂDULESCU: “Tehnocratul Cioloş nu trebuie să continue dezastrul lui BOC, Căminul de la Bălceşti trebuie să primească finanţare!”

După ce în procedurile de aprobare a bugetului de stat, senatorul Laurenţiu Coca şi Preşedintele PSD Vâlcea, deputatul Constantin Rădulescu au depus un amendament prin care solicitau bani pentru continuarea finanţării «Căminului Bălceşti», amendament din păcate respins, deputatul vâlcean anunţă că în prima zi din această sesiune parlamentară va iniţia demersuri către Guvern şi Ministerul de Resort pentru ca cetăţenii din Bălceşti să nu sufere, iar bătrânii îngrijiţi în «Căminul pentru persoane vârstnice» din Bălceşti să nu ajungă în stradă.


„Pedelistul Boc a închis Spitalul Bălceşti, iar acum tehnocraţii se pare că amână găsirea unei soluţii pentru finanţarea activităţii de la «Căminul pentru persoane vârstnice» din Bălceşti.

Am discutat cu domnul primar, cu persoanele din conducerea căminului Bălceşti şi le-am comunicat că luni vor avea deja primele demersuri pentru salvarea căminului de bătrâni.

Nu mă voi adresa numai doamnei Ministru tehnocrat al Muncii, ci mă voi adresa şi domnului Prim-ministru Dacian Cioloş, căruia îi voi solicita intervenţia de urgenţă în această problemă gravă, atât pentru persoanele aflate internate aici, cât şi pentru personalul căminului de bătrâni.” – declaraţie deputat Constantin Rădulescu, Preşedinte PSD Vâlcea.


Biroul de presă – PSD Organizația Județeană Vâlcea

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comedia „Nora londoneză”, premieră a Teatrului „Ariel, în regia lui Cezar Ghioca
Comedia „Nora londoneză”, premieră a Teatrului „Ariel, în regia lui Cezar Ghioca

Vineri, 8 mai 2026, ora 19:00, la Cinema Geo Saizescu, Teatrul „Ariel” prezintă premiera spectacolului „Nora londoneză”, o comedie savuroasă, care descrie cu minuțiozitate Bucureștiul actual, nelipsind…

DADP și-a făcut „cartier general” în Căzănești: strada Săveasca a fost asfaltată și se pregătește…
DADP și-a făcut „cartier general” în Căzănești: strada Săveasca a fost asfaltată și se pregătește…

Primăria Municipiului continuă amenajarea străzilor din zonele limitrofe ale Râmnicului, parte dintre ele afectate de introducerea rețelelor de utilități (în…

De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică
De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică

În primul rând, vă rog să cădem de acord că Sorin Grindeanu a fluierat în biserică, dar credeți-mă că un…

Prefectul Mihai Oprea: La mulți ani, veteranilor de război din județul Vâlcea! Recunoștință pentru toți…
Prefectul Mihai Oprea: La mulți ani, veteranilor de război din județul Vâlcea! Recunoștință pentru toți…

Instituția Prefectului Județul Vâlcea a organizat astăzi, 29 aprilie 2026, cu sprijinul Garnizoanei Râmnicu Vâlcea, o ceremonie dedicată Zilei Veteranilor…

Minivacanța de 1 Mai, la teatru: comedii și spectacole pentru copii, pe scena „Davila”
Minivacanța de 1 Mai, la teatru: comedii și spectacole pentru copii, pe scena „Davila”

Finalul de săptămână aduce un program variat la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești, unde publicul este invitat la comedii savuroase,…