Borcea să scrie o carte şi să explice cum are în puşcărie ceea ce alţii nu au în libertate

Sunt sigur că bărbaţii români sunt în alertă.

 

Fiindcă mă număr printre ei, recunosc că îmi pun următoarea întrebare:

 

Cum naiba face Cristi Borcea de reuşeşte să aibă în închisoare femei pe care alţii nu le au nici în libertate ?

 

Adică să vii tu, top modelul Pelinel, tocmai din America pentru a te lăsa însărcinată într-o puşcărie din România, mi se pare fabulos.

 

Să nu-mi spuneţi că este chestie de bani, fiindcă bani au mulţi, dar femei ca ale lui Borcea tot nu au.

 

Am luat la rând câteva ipoteze:

 

– Femeile astea, Alina şi Valentina, se urăsc şi ar face orice pentru a se umili una pe alta.
– Borcea fiind cardiac, se aşteaptă curând o moştenire.
– Valentina e psihopată.

 

Niciuna dintre aceste explicaţii nu mi se pare suficientă.

 

În disperare de cauză, am ajuns la concluzia că Borcea e un bărbat special care ştie să se poarte cu o femeie.

 

Dan Chişu a scris nişte cărţi, destul de proaste, din care nu se înţelege cum de este (mă rog, a fost) Don Juan-ul României.

 

Cristi Borcea nu a scris, până în prezent, nicio carte. Este singurul deţinut cu care aş fi de acord dacă va scrie un volum pentru a ieşi mai rapid de la pârnaie.

 

Să explice într-o carte cum a putut să aibă la închisoare ceea ce bărbaţii, în general, nu reuşesc să aibă nici în libertate.

 

Adrian Manolache

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Unora le lipsește total talentul în comunicarea politică. Nu este cazul lui Bogdan-Constantin Matei
Unora le lipsește total talentul în comunicarea politică. Nu este cazul lui Bogdan-Constantin Matei

Fost ministru al Sporturilor și actual președinte al Agenției Naționale pentru Sport, vâlceanul Bogdan-Constantin Matei este cel mai bun comunicator…

O carte semnată de vâlceanul Mircea Perpelea a fost lansată în Albania
O carte semnată de vâlceanul Mircea Perpelea a fost lansată în Albania

 Cartea fostului ambasador, fost prefect de Vâlcea, prof. univ. Mircea Perpelea, intitulată ”Dincolo de protocol”, a fost tradusă în albaneză…

Primarul Sorin Vasilache: Propuneri privind programul curselor și tarifele pentru implementarea proiectului ” EXTINDEREA TRANSPORTULUI…
Primarul Sorin Vasilache: Propuneri privind programul curselor și tarifele pentru implementarea proiectului ” EXTINDEREA TRANSPORTULUI…

Având în vedere necesitatea adoptării unei Hotărâri de Consiliu Local pentru implementarea proiectului ” EXTINDEREA TRANSPORTULUI PUBLIC DE CĂLĂTORI CĂTRE…

Pelerinaj în Țara Sfântă de Bobotează 14-21 Ianuarie 2027. Pelerinii se vor bucura de prezența…
Pelerinaj în Țara Sfântă de Bobotează 14-21 Ianuarie 2027. Pelerinii se vor bucura de prezența…

Centrul de pelerinaje „Sfântul Nicodim” al Mitropoliei Olteniei organizează un pelerinaj în Țara Sfântă de Bobotează, în perioada 14-21 ianuarie…

Hotel Olănești&Spa Medical oferă sejur dedicat celor care aleg terapiile balneare pentru tratarea a numeroase…
Hotel Olănești&Spa Medical oferă sejur dedicat celor care aleg terapiile balneare pentru tratarea a numeroase…

La Hotel Olanesti & Spa Medical îmbinam traditia tratamentelor balneare cu tehnologia moderna si grija specialistilor pentru a va îmbunatati…