Consiliul Județean a alocat 1 milion lei pentru elevii cu cerințe educaționale speciale

Marți, 22 decembrie 2015, la inițiativa vicepreședintelui cu atribuții de Președinte, Gheorghe Păsat și cu respectarea Ordinului nr. 5036/2015, s-a aprobat în ședința Consiliului Județean Vâlcea alocarea sumei de un milion de lei pentru finanțarea drepturilor de care beneficiază elevii cu cerințe educaționale speciale, școlarizați în unitățile de învățământ din județul Vâlcea, inclusiv pentru municipiul Râmnicu Vâlcea.

Pentru rezolvarea acestei probleme, Consiliul Județean Vâlcea a procedat anul acesta la numerose intervenții la Ministerul Finanțelor, însă nu au fost repartizate fonduri pentru elevii cu cerințe educaționale speciale atunci când a fost rectificat bugetul de stat pe anul 2015.

Cunoscând dificultățile cu care se confruntă familiile care au copii cu nevoi speciale, elevi ai școlilor din județul nostru, am făcut o serie de intervenții la Ministerul Finanțelor dar, din păcate, fără niciun rezultat.

 

Pentru că nu puteam să rămânem indiferenți la acestă problemă, am propus Consiliului, având înregistrate economii la unele obiective de investiții și în baza Ordinului 5036 din 2015, alocarea sumei de un milion de lei pentru rezolvarea situației creată din neglijența sau ignoranța fostului Guvern.

 

Am făcut în așa fel ca de Crăciun să fie fericite toate familiile acestor școlari„ a declarat vicepreședintelui cu atribuții de Președinte al Consiliului Județean Vâlcea, Gheorghe Păsat.

 


Consiliul Județean Vâlcea – Departamentul de Comunicare

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comedia „Nora londoneză”, premieră a Teatrului „Ariel, în regia lui Cezar Ghioca
Comedia „Nora londoneză”, premieră a Teatrului „Ariel, în regia lui Cezar Ghioca

Vineri, 8 mai 2026, ora 19:00, la Cinema Geo Saizescu, Teatrul „Ariel” prezintă premiera spectacolului „Nora londoneză”, o comedie savuroasă, care descrie cu minuțiozitate Bucureștiul actual, nelipsind…

DADP și-a făcut „cartier general” în Căzănești: strada Săveasca a fost asfaltată și se pregătește…
DADP și-a făcut „cartier general” în Căzănești: strada Săveasca a fost asfaltată și se pregătește…

Primăria Municipiului continuă amenajarea străzilor din zonele limitrofe ale Râmnicului, parte dintre ele afectate de introducerea rețelelor de utilități (în…

De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică
De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică

În primul rând, vă rog să cădem de acord că Sorin Grindeanu a fluierat în biserică, dar credeți-mă că un…

Prefectul Mihai Oprea: La mulți ani, veteranilor de război din județul Vâlcea! Recunoștință pentru toți…
Prefectul Mihai Oprea: La mulți ani, veteranilor de război din județul Vâlcea! Recunoștință pentru toți…

Instituția Prefectului Județul Vâlcea a organizat astăzi, 29 aprilie 2026, cu sprijinul Garnizoanei Râmnicu Vâlcea, o ceremonie dedicată Zilei Veteranilor…

Minivacanța de 1 Mai, la teatru: comedii și spectacole pentru copii, pe scena „Davila”
Minivacanța de 1 Mai, la teatru: comedii și spectacole pentru copii, pe scena „Davila”

Finalul de săptămână aduce un program variat la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești, unde publicul este invitat la comedii savuroase,…