„60 de copii si tineri au fost ucisi in clubul Colectiv. Alte zeci se zbat intre viata si moarte iar noi deja am inceput sa uitam. Viata, fara 60 de vieti trebuie sa mearga inainte…

Ce fel de neam este asta care trece in uitare dupa numai 3 saptamani o asemenea tragedie?!
Nici ce-l mai neansemnat animal nu-si lasa puii sacrificati fara a se lupta pentru viata lor. Noi romanii putem. Restul oamenilor nu pot, doar noi.
Eu nu am dreptul sa spun ca sufar pentru ce s-a intamplat la Colectiv. Nici voi ceilalti nu aveti dreptul asta daca nu au fost copiii, fratii, sotii sau iubitele voastre. Aveti dreptul si obligatia morala de a fi maniosi, atat.
Ii vad pe multi iesind in spatial public pentru a-si declara durerea pricinuita de moartea acelor copii. Unii varsa lacrimi… Poftim?!
Nu, si ma repet: Nu aveti dreptul asta!
Cu cat sunteti persoane mai publice, cu cat sunteti mai cunoscuti, cu si cu cat este notorietatea voastra mai mare, cu atat mai mult nu aveti dreptul asta.
Singurul drept pe care-l aveti este sa fiti maniosi. Atat.
Complici suntem cu totii. Suntem la fel de vinovati si responsabili pentru fiecare moarte, pentru fiecare rana, pentru fiecare arsura a celor din Colectiv, asa cum suntem vinovati si responsabili pentru fiecare durere a celor care se zbat acum in spitale pentru viata lor.
Tacerea noastra de atatia ani ne face complici, responsabili si vinovati. Daca acum iesim in fata pentru a ne declara sprijinul, durerea, simpatia, etc.. pentru victimele din Colectiv, pentru familiile ori prietenii acestora, nu facem altceva decat sa ne aratam adevarata fata si sa dam reala masura a ipocriziei noastre.
Durerea mea sau durerea voastra.
Puneti asta langa durerea unei mame ce si-a ingropat copilul ars la Colectiv si atunci ar trebui sa ne fie o necuprinsa jena.
Lacrimile mele sau lacrimile voastre.
Asezati-va langa lacrimile unui parinte, ale unui frate, ale unui sot, ale unui iubit al celor ucisi la Colectiv si atunci ar trebui sa ne plecam capetele in fata unor lacrimi adevarate si sa intram in pamant de rusine.
Mie imi spuneti ca am curaj?!
Chiar nu va este rusine?!
Sa nu taci in fata unuia care este nemultumit de o decizie definitiva si irevocabila a justitiei pentru ca nu-i convine desi chiar el clama schimbarea clasei politice romanesti si anularea celor care au avut vreodata afaceri dubioase. Asta nu, nu este curaj!
Sa-i bati obrazul unui presedinte numit si nu ales, impus si nu acceptat, presedinte care spune:”A fost nevoie sa moara oameni ca aceasta demisie sa se produca.” Asta nu este curaj!
Sa certi un presedinte pentru lipsa de empatie fata de victime, pentru ca isi inscauneaza cu un festivism grotesc un guvern al lui, cand coliva celor ucisi la Colectiv nu se uscase inca: Asta nu este curaj!
Sa certi pe unul venit de nicaieri atunci cand dintr-un condei, dintr-o toana, anuleaza toate sacrificile facute de adevaratii eroi ai nemului, refuzand sa-i onoreze cu un toast solemn, intr-o atmosfera demna, rezervata…
Asta nu este curaj!
Asezati voi langa aceste mostre de “curaj” gestul celor care s-au intors in infernul care era Colectiv, desi scapasera cu bine de acolo, pentru a salva o alta viata, a unui prieten, iubit sau necunoscut si care au pierit alegand sa faca asta si veti vedea ca ce fac eu nu este curaj.
Manie da.”