Semnal de alarmă ! CET Govora a început să deruleze licitații murdare

Era previzibil, iar noi am explicat în mai multe rânduri, de ce vor liberalii vâlceni să pună laba pe CET Govora. Nu pentru a elimina corupția, ci pentru a derula contractele prin membrii de partid.
Consiliul de supraveghere al CET a fost alcătuit numai din supuși ai lui Cristian Buican, directori au fost numiți unii liberali și clienți liberali, apoi au început afacerile nerușinate.

 

Un exemplu îl constituie recenta cerere de oferte pentru transportul cărbunelui din cariera de vest la gara din Berbești.

 

Au fost anunțate doar anumite firme și tăiată de pe listă o firmă care ar fi putut oferi cel mai bun preț și cea mai mare seriozitate.

 

Pe surse, pixul care a tăiat această firmă a fost ținut de mâna directorului de achiziții al CET, liberalul Eugen Armășoiu.

 

Apoi, lanțul slăbiciunilor cu verigi liberale s-a pus în mișcare. Un anume Petre Glomnicu, liberal și el, numit administrator la CET Prest, l-a adus în față pe omul lui de la Berbești, patron la Tufi Trans SRL, care a câștigat jenanta licitație.

 

Nu a contat faptul că Tufi e, la capitolul transport,tufă, având doar două mașini.

 

Situația pare fără speranță câtă vreme Cristian Buican va conduce PNL Vâlcea și va acționa politic pentru controlul CET-ului.

Sau mai există o speranță, una din trei litere.

 

DNA.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Părerea mea. Buican l-a rugat pe Ilie Bolojan să lase municipiul Rm. Vâlcea fără apă…
Părerea mea. Buican l-a rugat pe Ilie Bolojan să lase municipiul Rm. Vâlcea fără apă…

Știu ce îi poate pielea lui Cristian Buican, starostele liberalilor din Vâlcea, omul care a supraviețuit sub președinția Alinei Gorghiu,…

Despre bani, încredere și arta de a înțelege lumea financiară. Un studiu de Mircea Perpelea
Despre bani, încredere și arta de a înțelege lumea financiară. Un studiu de Mircea Perpelea

                           FGDB Noi si lumea financiară   100 de întrebări si răspunsuri 1.Introducere  A.Despre bani, încredere și arta de a…

Înjurături scârboase, acuzații fasciste. Ce crede prof. univ. dr. Mircea Perpelea despre războiul româno –…
Înjurături scârboase, acuzații fasciste. Ce crede prof. univ. dr. Mircea Perpelea despre războiul româno –…

Avem două grupuri uriașe, suveraniști și globaliști. Își aruncă unul în capul celuilalt cele mai josnice cuvinte. Este război de…

Strigăt de disperare de la Vâlcea. Constantin Rădulescu: ”Fără rectificare, moare tot!”
Strigăt de disperare de la Vâlcea. Constantin Rădulescu: ”Fără rectificare, moare tot!”

Președintele CJ Vâlcea vă cheamă pe tărâmul României reale. Constantin Rădulescu: ”Fără rectificare, moare tot!”   Cui se adresează acest…

Combo penal: Un argeșean a fugit din arest cu o mașină furată și a parcat-o…
Combo penal: Un argeșean a fugit din arest cu o mașină furată și a parcat-o…

Urmează o știre cu o succesiune pe cât de absurdă, în egală măsură de amuzantă. Un bărbat de 50 ani,…