Comunicat de presă
Ipocrizia primarului surogat demis Ion Gigi Matei
În urma apariţiei în mass-media vâlceană a unor declaraţii ale lui Ion Gigi Matei conform cărora îşi arogă meritele pentru realizarea de către firma privată Faurecia a unei importante investiţii industriale în localitatea Budeşti, preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, face următoarele precizări, pentru corecta informare a opiniei publice:
1. Primarul surogat demis, Ion Gigi Matei, nu a întreprins niciun fel de măsură administrativă pentru atragerea de investitori în municipiul Râmnicu-Vâlcea, dovadă fiind tocmai decizia firmei Faurecia de a realiza această importantă investiţie în localitatea Budeşti şi nu pe raza municipiului reşedinţă de judeţ. Mai mult decât atât, toate declaraţiile publice ale primarului surogat demis Ion Gigi Matei pe marginea acestui subiect au avut rolul de a îngreuna discuţiile premergătoare realizării acestei investiţii.
2. Ion Gigi Matei nu este altceva decât un şarlatan cocoţat vremelnic în fruntea Primăriei Municipiului Râmnicu-Vâlcea, ce se menţine în această funcţie doar prin acţiunile partinice şi abuzive ale prefectului. Majoritatea consilieriilor locali din Râmnicu-Vâlcea, în concordanţă cu aşteptările cetăţenilor, au decis destituirea lui Ion Gigi Matei pentru lipsa capacităţii acestuia de a gestiona proiectele oraşului, pentru administrarea defectuoasă a municipiului şi pentru lipsa măsurilor de atragere de investitori. În timp ce la nivel declarativ se laudă cu atragerea de investitori, Ion Gigi Matei nu a reuşit să ofere condiţii minime celor interesaţi şi tocmai de aceea firmele private ce doresc să investească se orientează spre alte zone în care administraţia publică locală oferă deschidere şi implicare.
3. Ion Gigi Matei, specific comportamentului ipocrit al majorităţii conducerii PSD, crede că poate păcăli cetăţenii municipiului asumându-şi investiţii pe care prin acţiunile sale le-a alungat din oraş. Pe această cale, deputatul Cristian Buican îl atenţionează public, pentru a doua oară, pe primarul surogat demis, că nu va permite ca munca unor oameni capabili şi oneşti să fie calcată în picioare de nimeni, cu atât mai puţin de cel care este ţinut în funcţie doar de abuzurile prefectului.
4. Administraţia publică locală din Budeşti, Consiliul Judeţean Vâlcea şi celelalte instituţii care în ultimele luni au făcut tot posibilul pentru realizarea acestei importante investiţii la Budeşti sunt cei care trebuie felicitaţi pentru acest succes şi pentru faptul că au înţeles că investiţiile private înseamnă dezvoltare durabilă şi bunăstare pentru cetăţeni.
5. În privinţa intenţiei anunţată public de modificare a organigramei ETA şi introducerii unor noi rute de transport în sensul de a a asigura un flux de transport Râmnicu-Vâlcea – Budeşti, Ion Gigi Matei duce manipularea şi minciuna pe culmi nebănuite, omiţând să spună că firma Faurecia are un sistem bine pus la punct prin care asigură transportul angajaţilor. Pentru ca tabloul ipocriziei şi minciunilor debitate de primarul surogat demis să fie complet, reamintim opiniei publice că Ion Gigi Matei a distrus premeditat Zona Metropolitană Râmnicu-Vâlcea, asociaţie ce ar fi avut rolul de a genera o dezvoltare durabilă a municipiului în parteneriat cu localităţile dimprejur, de a genera soluţii în vederea realizării unui important parc industrial sau de a implementa un sistem integrat de transport.
În realitate, în spatele acestei propuneri a primarului surogat demis Ion Gigi Matei, se ascunde intenţia acestuia de a supradimensiona organigrama ETA, dorind să angajeze cât mai mulţi lipitori de afişe ai PSD la această regie. Considerăm că practica PSD-istă a politizării instituţiilor şi a regiilor din subordinea Primăriei Municipiului Râmnicu-Vâlcea trebuie să înceteze, cât mai curând, impreună cu plecarea lui Ion Gigi Matei şi a camarilei sale din fruntea primăriei.
Biroul de presă al deputatului Cristian Buican
Titlul aparţine revistei Criterii Naţionale

























Lasă un răspuns