Trufie, invidie si lacomie pentru o biata primarie –

Intr-o seara geroasa din iarna anului 2010, Mircia Gutau l-a recomandat drept succesor al sau la Primaria Rimnicului pe viceprimarul Romeo Radulescu, dupa care si-a luat bocceluta cu haine groase si s-a predat Politiei. Cel ce fusese primar pina in acel moment a avut de ales drept urmas intre viceprimarii Radulescu si Veteleanu. De fata la episodul plecarii spre inchisoare au fost vicepresedintele CJ Romulus Bulacu, deputatul PDL Samuel Vilcu si prefectul Petre Ungureanu. Unul dintre cei trei mi-a spus ca Gutau, aflat intr-un moment de maxima tensiune, l-a preferat pe Radulescu spunind: El s-a ocupat de proiecte, le stie mai bine ca mine.Romeo Radulescu a cistigat alegerile partiale si a devenit primar. Mircia Gutau si-a ispasit doi ani din ce trei si jumatate la care fusese condamnat si a fost eliberat conditionat. Era toamna lui 2012, cind condamnatul, facind citiva pasi de la pragul usii puscariei din Craiova, avea sa sugereze multimii de jurnalisti care se imbulzeau in juru-i ca nu e multumit de munca succesorului sau, ca nu ii place cum s-a comportat Romeo Radulescu.Cum putea un om aflat in puscarie sa evalueze prestatia cuiva aflat in libertate ? Evadase din cind in cind Mircia Gutau si vizitase, eventual noaptea, municipiul Rm. Vilcea, pentru a-si da seama ca acesta este prost gospodarit ? Ratiunea ne spune ca nu s-a intimplat acest lucru. Si atunci, ce s-ar fi putut intimpla astfel incit, in primele sale clipe de libertate, fostul primar sa faca declaratii agresive la adresa actualului primar ? Daca ratiunea ne spune ca Gutau nu putea zbura noaptea peste zidurile inchisorii pentru a vedea cum e gospodarit Rimnicul, aceeasi ratiune ne face sa gasim alte explicatii.Explicatia mea este urmatoarea.Mircia Gutau l-a desemnat drept urmas pe Romeo Radulescu convins fiind ca acesta va fi receptiv la semnalele pe care urma sa i le dea din inchisoare. Gutau prevedea ca succesorul il va vizita adeseori la penitenciar si isi va nota constiincios indicatiile sefului aflat, temporar, dupa gratii.Iata insa ca nu s-a intimplat astfel. Tocmai pentru a evita sa primeasca ordine de la cel condamnat pentru luare de mita, Romeo Radulescu a ales sa nu-l viziteze la puscarie. A fost aceasta optiune una prieteneasca, a exprimat ea recunostinta ? Nici vorba. Romeo Radulescu nu mai era, in primul rind, si nici nu mai avea dreptul sa fie, prietenul recunoscator si subalternul supus al lui Gutau, era pur si simplu primarul ales al Rimnicului. Iar primarul ales a decis sa nu conduca dupa indicatiile primarului condamnat si inchis, ci dupa lege si propria sa judecata.Radulescu s-a aflat in fata unei optiuni morale de maxima tensiune. El trebuia sa aleaga intre a satisface dorintele si intreresele lui Mircia Gutau, cel care ii fusese sef si il desemnase succesor, ori a satisface cerintele electoratului care il facuse primar. Fiindca , in fond si legal vorbind, nu Mircia Gutau l-a facut primar pe Romeo Radulescu, ci electoratul municipiului Rm. Vilcea. Oricine gindeste altfel nu intelege responsabilitatea unei demnitati publice, ori se joaca de-a sentimentalismul.Se deosebeau cerintele electoratului si ale legii de cele ale omului aflat la inchisoare ? Nu am de unde sa stiu, nu am o declaratie in acest sens, dar se pare ca da, se deosebeau. Ori cel putin asa pare ca a estimat Romeo Radulescu. Teoretic, putem sa ne gindim ca Gutau si-ar fi dorit ca un anumit grup de interese sa continue sa fie preferatul primarului si al Primariei. Tot teoretic, putem presupune ca Gutau a transmis semnale catre actualul primar sa-i protejeze prietenii, dar semnalele sale s-au pierdut in neant. Toate acestea sunt presupuneri, sunt o incercare de explicatie a ceea ce s-a intimplat. Fiindca din moment ce Gutau nu avea de unde sa stie cum e condus Rimnicul, ce alte motive l-ar fi putut determina sa sugereze, la iesirea din inchisoare, ca nu-l mai sustine pe cel pe care il sustinuse ?Aici, Gutau a platit tribut grabei, setei de razbunare, urii. Daca ar fi lasat sa treaca timp dupa eliberare inainte de a-l repudia pe Radulescu, ar fi putut sustine ca a studiat situatia si a descoperit ca primarul nu isi face treaba. Orbit insa de frustrare, Gutau a atacat inca de la poarta puscariei, inca din prima seara. A atacat si a deconspirat astfel faptul ca planul de bataie era pus la punct, iar motivele schimbarii de atitudine erau unele strict personale, legate de propriile jocuri de interese.Gutau hotarise inca de pe cind purta haine vargate sa se razbune pe ucenicul neascultator. Sa se razbune fiindca nu-i protejase amicii, sa se razbune pur si simplu fiindca indraznise sa conduca bine Primaria, sa deruleze perfect proiectele, sa initieze aletele noi, sa faca totul ca la carte. Este ceea ce Mircia Gutau nu putea sa accepte.Nu pentru ca nu a condus bine este astazi criticat Radulescu de catre Gutau, ci tocmai fiindca a condus prea bine, atit de bine incit ar putea fi perceput drept un primar mai bun decit predecesorul, poate chiar cel mai bun primar al Rimnicului din timpurile moderne. Este peste puterile lui Gutau sa accepte o asemenea situatie pe care o simte ca pe o umilinta.Trufia, lacomia, invidia – iata pacatele de moarte care l-au adus pe Mircia Gutau in postura de a-l sustine astazi pe Eusebiu Veteleanu impotriva primarului in functie. Nimeni nu si-a putut inchipui la momentul condamnarii – dupa parerea mea nedrepte – ca Mircia Gutau are un asemene suflet si un asemenea caracter. Abia acum, Rimnicul il poate cunoaste cu adevarat pe cel care i-a fost primar si poate descoperi, cu uimire si regret, ca desi a fost un bun edil, omul Mircia Gutau lasa de dorit ca om.Despre cum joaca Gutau la cacialma, despre motivele pentru care cel sustinut acum este tocmai Eusebiu Veteleanu, despre ceea ce se poate intimpla in campania electorala, in articolul de miine.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

30 de zile în arest după ce a condus băut, cu permisul anulat, și a…
30 de zile în arest după ce a condus băut, cu permisul anulat, și a…

Un bărbat de 37 de ani din Ștefănești a ajuns în arest preventiv după ce a fost prins conducând, deși…

Filantropica de la Dumbrava
Filantropica de la Dumbrava

Este ridicol fenomenul. Cei care țin cu Bolojan simt nevoia să țină și cu Viorel Pașca, pentru ca nu cumva…

APAVIL SA scoate la concurs patru posturi de șofer în cadrul Coloanei Auto/Utilaje Rm. Vâlcea
APAVIL SA scoate la concurs patru posturi de șofer în cadrul Coloanei Auto/Utilaje Rm. Vâlcea

Concursul constă în probă scrisă și probă practică și se va desfășura astfel: proba scrisă se va susține în data…

Nurvil: Noul Audi A6 e-hybrid quttro cu discount de 14.303 EUR
Nurvil: Noul Audi A6 e-hybrid quttro cu discount de 14.303 EUR

𝗡𝗼𝘂𝗹 𝗔𝘂𝗱𝗶 𝗔𝟲 𝗲-𝗵𝘆𝗯𝗿𝗶𝗱 𝗾𝘂𝗮𝘁𝘁𝗿𝗼 𝗜 𝗗𝗶𝘀𝗰𝗼𝘂𝗻𝘁: 𝟭𝟰.𝟯𝟬𝟯 𝗘𝗨𝗥. 𝗧𝗲𝗵𝗻𝗼𝗹𝗼𝗴𝗶𝗲 𝗶𝗻𝘁𝗲𝗹𝗶𝗴𝗲𝗻𝘁𝗮̆ – 𝗣𝗮𝗿𝗸 𝗔𝘀𝘀𝗶𝘀𝘁 𝗣𝗿𝗼 + 𝗥𝗲𝗺𝗼𝘁𝗲 𝗙𝘂𝗻𝗰𝘁𝗶𝗼𝗻 Noul Audi…

APAVIL SA scoate la concurs un post vacant de muncitor necalificat  în cadrul Sectorului Rețele Canal,…
APAVIL SA scoate la concurs un post vacant de muncitor necalificat  în cadrul Sectorului Rețele Canal,…

Concursul constă în susținerea probei practice de verificare a aptitudinilor și se va desfășura în cadrul Sectorului Rețele Canal, Centru…