Cînd vine vorba de lătrat de după garduri, nu există pechinez politic mai înverşunat şi mai înrăit decît Ion Cornel Lazăr, preşedintele partidului doi la sută filiala Argeş.

Îi citesc nu foarte desele atacuri şi de fiecare dată îm aduc aminte de o vreme cînd treceam cu dobermanul meu pe strada Rahovei în sus şi, de fiecare dată, ne opream la poarta cu numărul 2 bis.

În curtea aia erau doi pechinezi sălbatici, de-a dreptul turbaţi, care simţind de departe miros de cîine străin se repezeau orbeşte în gard, se înecau în lătrături şi, deşi aliaţi, se luau la bătaie, cînd se lămureau că nu pot să ajungă la noi.

Dacă întîrziau la întîlnire, aveam răbdare să-i aştept, să-şi prezinte numărul. Nu au lipsit niciodată.

Vîrtejul dement de alb şi maro mînat bezmetic de o furie miniaturală şi îngîtuită era un spectacol care merita cîteva minute, mai ales că acum îmi dau seama că era încărcat de o anumită morală, în ciuda aerului de comedie pe care îl degaja.

Chinologii sînt de acord că pechinezii sînt cei mai feroci cîini şi că doar lipsa posibilităţilor fizice îi face apţi să trăiască între oameni.

Nu voinţa de a te forfeca le lipseşte, ci doar nişte fălci capabile să o facă.

Cu alte cuvinte, dacă am mări un pechinez la dimensiunile unui doberman şi dacă i-am mări în aceeaşi măsură ferocitatea, am obţine un soi de cîini atît de răi şi de periculoşi, încît doar un serviciu de ecarisaj bine pus la punct ne-ar feri de metehnele lor cumplite.

Ion Cornel Lazăr este pechinezul lui Dan Voiculescu în Argeş şi, dacă l-am mări la dimensiunile unui om politic, am obţine un soi de politician atît de prost, încît numai un electorat bine pus la punct ne-ar feri de metehnele lui.

Lazăr stă pitit în curtea Uniunii şi, de după gard, latră la lume. Iar lumea se uită la el şi rîde ca de o mazetă care, asemenea pechinezilor, ar vrea să muşte, dar nu are cu ce.

Cu alte cuvinte, Ion Cornel Lazăr suferă, ca orice pechinez politic, de o inadecvare tragi-comică între ferocitatea caracterului şi posibilităţile oratorice şi electorale.

LUi ICL nu-i place că Băsescu i-a oferit lui Ponta postul de prim ministru şi zice că ham ham, USL vrea să vină la putere prin votul dat de oameni. El zice că Băsescu umblă cu diversiunea.

Lui ICL nu-i place că portocalii au propus un referendum pentru schimbarea Constituţiei şi zice că ham ham asta e diversiune. (Deşi chiar şi un politician de doi lei, sau, mă rog, de doi la sută, ar trebui să ştie că poporul ăla în numele căruia vorbeşte neîntrebat VREA modificarea Constituţiei).

Lui ICL nu-i place că PDL şi UNPR fac ham ham alianţă în Argeş, deşi singurul motiv pentru care unii ca mine îl bagă în seamă e că partidul lui de doi la sută a făcut alianţă cu PNL şi apoi uniune cu PSD. Lazăr zice că alianţa portocaliilor e o diversiune!?!

Ce s-o mai lungim, lui ICL nu-i place nimic din ce fac pedeliştii, el vede diversiuni peste tot şi le latră cu nădejde şi, ca orice demagog de proastă factură, îi dă într-una cu poporul care a suferit şi care o să-i aducă pe ei la putere.

Opozant îndîrjit al puterii portocalii lovit de un cumplit anonimat şi rămas mofluz la împărţeala locurilor pe listele de candidaţi ai Uniunii, Ion Cornel Lazăr este etalonul politicienilor rataţi pe care poporul se pregăteşte să-i aducă la putere.

Sincer, cred că este exact ce merită poporul într-o ţară în care bandiţii se pun fără ruşine în fruntea listelor de candidaţi şi în care populimea se lasă amăgită de promisiunile dezgustătorului Dan Diaconescu.

Drag popor, de ei să aveţi parte şi ei „să vă dea”!