S-a umplut presa în după-amiaza de vineri cu stenograme în care omul de afaceri Ioan Neculaie vorbeşte cu nişte femei despre alte femei.
Vorbeşte teribil de porcos, dar e treaba lui şi treaba lor.
De acord, în principiu, că unele dintre aceste femei erau peştoaice, iar celelalte curve. De acord cu faptul că milionarul de la Braşov se folosea de o reţea de prostituţie. O întrebare, totuşi, nu-mi dă pace:
-Care curve sunt mai mari, femeile care se culcă cu Neculaie pe bani sau cei care vând astfel de stenograme presei ?
Fiindcă mie mi se pare că asta se devoalează, o reţea de procurori prostituaţi care îşi vând cinstea profesională tabloidelor.
Mă rezum să vorbesc despre procurori fiindcă ar fi ne neimaginat ca înşişi băieţii cu ochi albaştri să comercializeze stenograme ori, mai grav, să le pună pe piaţă în scopuri de compromitere a unor victime din mediul de afaceri.
Oricum ar fi, stenogramele unor astfel de înregistrări nu ar trebui să iasă din dosare, mai ales cu numele anumitor persoane publice. Respectivele convorbiri erotico-mârlăneşti nu au niciun rol preventiv, educativ, nu descurajează pe nimeni, ci doar întăresc impresia înfiorătoare că toată lumea este ascultată şi tot românul mai notoriu riscă să-şi vadă în presă discuţiile purtate la telefon.
Dacă nu era vorba despre milionarul Neculaie, în stenograme ar fi apărut iniţiale şi nu numele întreg.
Mă întreb cât costă şpaga pentru obţinerea unei astfel de stenograme şi dacă se împarte, ca la cârciumă, între toţi ospătarii de la parchet.
Încă o dată spun că genul acesta de înregistrări nu ar trebui să apară în presă. Ioan Neculaie nu e nici codoş, nici nu a comis altă infracţiune. Avea rost să fie compromis ?
Poate că da şi poate că au ceva dreptate şi cei care spun că nu e loc în România pentru anumiţi capitalişti români.
























Lasă un răspuns