Când ne-am cunoscut, cuvintele cădeau de pe lucruri ca un var învechit, 

numele ca o uşă smucită atârna de mine, 

chelnerii îmi turnau pe gât un vin lovit, 

visam îngeri străini vizitând un cer în ruine.

Femeile aveau între coapse un hohot de râs, 

ca şi cum ar fi văzut o ceată de paiaţe, 

într-un pumn mai reuşeam să ţin foarte strâns 

un smoc de iarbă dintr-o câmpie de aţe.

Totul era ca şi cum n-ar fi fost, 

totuşi fiind, ceea ce durea foarte, 

dintre stele, un dumnezeu mic şi prost 

îmi făcea semne deocheate a moarte.

Când citeam, parcă zgâlţîiam cartea 

şi într-o zi, Doamne, am lovit una, 

întregul nu îşi mai acoperea partea, 

noaptea îşi avorta continuu luna.

Ca un cocoş care îşi cumpără pene pictate , 

ţintuiam fetuşi de Crist pe crucile dimineţii , 

icoanele mele erau prea lungi şi prea late,

 îmi acopereau ca nişte solzi toţi pereţii.

Ne-am întâlnit într-o simplă zi de marţi, 

o slujnică a duminicii,

de mine să nu te desparţi, 

fată a bucuriei, fată a fricii.