Dl Iohannis pleacă în concediu în America.
Nu neg cu niciun chip acest drept al domniei sale de a-și încărca bateriile înainte de preluarea funcției de președinte.
Probabil că așa se pregătește lucrul bine făcut.
Spun doar că eu, care încerc să fac lucrurile românește, nu nemțește, nu aș fi plecat, m-aș fi documentat cu privire la ceea ce am de făcut ca președinte în viitorul apropiat.
Poate aș fi plecat pe undeva între Crăciun și Anul nou, când, oricum, instituțiile naționale, europene și americane sunt în vacanță.
Nu m-aș fi dus însă peste ocean, la niște gazde enigmatice, măcar pentru a nu provoca opinia publică și așa foarte divizată.
Președintele nostru ales gândește însă altfel, poate mai bine decât mine, optând pentru un concediu în Florida, la o familie de români căreia i-a botezat copilul anul trecut.
Când spui că ai fi procedat altfel, există riscul să fii considerat un populist nenorocit.
Dacă mai adaugi și că oamenii aceea din diaspora nu au stat în ploaie și nu au înghițit gaze lacrimogene ca să pleci tu la Palm Beach, atunci ești de-a dreptul pesedist ordinar.
În sfârșit, dacă îți amintești ce a pățit Ponta fiindcă a zburat la Dubai, îți vine să spui, precum strămoșii noștri latini, că ce i se permite lui Zeus nu i se permite boului.
Încerc să găsesc punctul de vedere corect adresându-vă o întrebare:
Voi, dacă ați fi fost angajați la o firmă importantă cu data de 21 decembrie, ați fi plecat în concediu sau ați fi încercat să vedeți ce e cu jobul cel nou ?
În cazul pe care îl discutăm, “firma” se numește, mai mult sau mai puțin întâmplător, ROMÂNIA.

























Lasă un răspuns