De la Râmnicu Vâlcea spre Sibiu ne însoțește la câțiva zeci de metri Oltul, transformat după Brezoi într-un râu larg, cu ape misterioase și domoale. Valea Oltului are un farmec de care poți să te bucuri cu sinceritatea reîntâlnirii. Stațiunile balneare înșirate pe malul drept al râului sunt aceleași de zeci de ani. Nu s-a schimbat nimic de pe vremea când sindicatele trimiteau oameni la tratament, la izvoarele cu apă tămăduitoare pentru afecțiunile gastrice. Altădată de bon-ton, plecarea la tratament în stațiunile de pe Valea Oltului a căzut într-un derizoriu nemeritat, datorita indiferenței și a  lipsei de inspirație managerială. În aer se simte lehamitea unei lungi perioade de amorțeală cleioasă, pe parcursul căreia nu s-a întâmplat nimic. Trecem pe lângă Mânăstirea Cozia cu aceeași apatie greu de alungat pe care o poartă Oltul in valuri. Nici Umbra lui Mircea nu mai plutește ca altadată deasupra apelor.

După ce treci la Brezoi podul  peste Lotru, defileul Văii Oltului nu mai oferă călătorului nimic spectaculos. Apele râului se împuținează, devenind sărace și nespectaculoase, semn că ne îndreptăm către obârșie. Munți întunecați de verdele închis al pădurilor se înșiră de-o parte și de alta a râului. Străbatem un peisaj care nu impresionează, dar care ne obligă să recunoaștem că ne aflăm într-o zonă montană spectaculoasă. Șoseaua duce spre Sibiu, acolo unde peisajul transilvan pare a fi mult mai promițător. Nu avem de unde să bănuim că, undeva aproape de noi, în munții din stânga drumului, se află un Rai Pământean. Pentru a ajunge la porțile lui, aproape de Mânăstirea Cornetu trebuie să faci la stânga si sa urmezi cursul râului Băiașu, spre Perișani. 

„– Numele comunei vine de la livezile cu peri, care acopereau dealurile din jur!” –spune primarul Ion Sandu.

Este un bărbat energic, aflat permanent în mișcare, cuprins de o frenezie inexplicabila atunci când vorbește depre plaiurile natale. „- Am găsit unele surse care spun că numele comunei ar veni de la un grec, care s-a rătăcit prin aceste părți! Eu, nu cred! Ce să caute un grec, de la Marea Egee, pe malul Oltului?”

Îi dăm dreptate primarului, că nu au avut ce să caute grecii în acest colț de Tară Dumnezeiască atât de puțin cunoscută. România  este o  tara pitorească, cu priveliști mirifice pe tot cuprinsul ei, care pot fi oricând catalogate drept Perla Coroanei. Peisajul Văii Băiașului poate fi catalogat drept Perla cea Adevărată a Coroanei.

La Perișani, pătrundem într-un  peisaj care prin frumusețea lui îți taie răsuflarea. Este locul unde țâșnește dintre dealuri adevăratul spirit românesc, oferindu-ti o senzație reconfortantă de întoarcere acasă. Este  peisajul mioritic tulburător, pe care adeseori îl uităm, pierduți în tumultul vieții cotidiene. 

Pe un piedestal din centrul comunei, statuia voievodului Basarab I are fața îndreptată spre Țara Românească. Are capul sus și privirea mândră. Parca le vorbeste urmasilor, pentru ca acestia sa isi aduca aminte că în anul 1330, după bătălia de la Posada, le-a dăruit pentru eternitate, o Tară. Undeva, pe firul apei în sus, în chinga de piatră a munților, a avut loc cumplita încleștere a oștenilor români cu armata regelui ungur Carol Robert de Anjou. Acesta a forțat trecătoarea pentru a ajunge cu armata în Ardeal, dar și pentru a anexa Regatului Maghiar o parte din Țara Loviștei. Basarab I l-a așteptat cu oștenii sus, pe creste. I-a lăsat pe trufașii cavaleri ai Regelui să pătrundă în „copaia” munților. Caii simțeau pericolul, alunecand pe drumul pietros si sforăind nervos pe nările încinse. La un semn al voievodului, potop de pietre și foc s-a abătut asupra călăreților. Oștenii români au semănat moarte în rândul dușmanilor, care cuprinși de panică, au dat înapoi. Basarab I câștiga o bătălie care consfințea independența Țării Românești și existența românilor pe aceste meleaguri. De atunci și până acum, Basarab I a fost considerat un ziditor al neamului și întemeietor al Dinastiei Basarabilor. A dăruit urmașilor lui o țară liberă și bogată, care a reușit să rămână independentă vreme de peste șase veacuri. Atât de mare a fost izbânda Întâiului Basarab, încât, locuitorii din toate văile românești și-au crescut copiii cu credința că Domnitorul a purtat decisiva bătălie aproape de casele lor. Peste istoria lui Basarab I s-a așternut o ceață densă și un văl de neliniște. Urmașii Domnitorului, din prea multă dragoste pentru acesta, au început să se certe. Toti pretindeau că Basarab I a luptat pe Valea lor cu Regele maghiar. De aici și până la denaturarea adevărului istoric, nu a mai fost decât un pas. 

„-Adevărata Posadă este cea de la noi! Acum 684 de ani, sângele strămoșilor s-a vărsat în munții acestei văi! Demonstrarea și susținerea acestui adevăr istoric a devenit țelul vieții mele!” –mărturisește primarul Ion Sandu.

A chemat la Perișani specialiști în istoria veche a României, profesori de istorie, jurnaliști și militari. –„Le-am pus la dispoziție totul, inclusiv un mijloc de transport permanent. I-am rugat să cerceteze dacă acesta este locul unde s-a dat crâncena bătălie. Au refăcut pe bucăți drumul până la Curtea de Argeș, de unde a venit Carol Robert de Anjou, spre Posada. În final, aceștia au redactat un material cu toate concluziile studiului, din care rezultă fără niciun dubiu că Posada de la Perișani este cea adevărată!”.

Deși majoritatea specialiștilor susțineau acest lucru, cei din alte zări, care doreau să promoveze o altă locație a bătăliei, aveau un argument pe care primarul nu putea să îl combată: dacă la Perișani este adevărata Posadă, de ce nu s-a găsit niciun vestigiu istoric, aparținând bătăliei purtate? O sabie, o zăbală de cal sau o armură de oștean ungur? –spuneau ei.  Inundatiile devastatoare din luna iunie au adus la Perișani și probele istorice: apele au scos la suprafață vârfuri de săgeată și vârfuri de lance de la armele folosite în bătălie. Primarul le ține încuiate în biroul personal, într-un dulap de fier, ca pe o neprețuită comoară.

Oamenii din comună spun că spiritul celui mai viteaz oștean care a murit în bătălia de la Posada s-a întrupat în primarul Ion Sandu,  acesta având datoria să-i convingă pe români că aici este locul unde s-a născut o țară noua. Alții spun, că în nopțile cu lună plină, din statuia de pe piedestalul din centrul comunei, se desprinde o Umbră Albă, care se îndreaptă catre  trecătoarea dintre munți. În acele nopți, dinspre Posada se aude zgomotul săbiilor care se încrucișează și loviturile surde ale sulițelor pe scuturi. În aer plutește mirosul morții și intreaga vale răsună de vaietele răniților. Sus pe creste, deasupra Iadului mortii, o voce bărbătească, îndeamnă neostenit ostenii  la victorie. Munții, apele și pădurile stiu că aceasta este vocea Voievodului, care a venit la Posada sa isi apere Tara.  Si care va veni în acest loc, de câte ori va fi nevoie să le spună urmașilor că Posada Lui  a fost aici. Adevarata Posada: cea de la Perisani.