Asociația Liga Femeilor Creștine Ortodoxe are o nouă echipă de conducere

Ieri, 18 noiembrie, la sediul Arhiepiscopiei Râmnicului, de la ora 17, în prezenta Î.P.S Varsanufie, arhiepiscopul Râmnicului, a avut loc adunarea generală a Ligii Femeilor Creștine Ortodoxe, ocazie cu care s-a prezentat raportul de activitate pentru perioada 2012 – 2014, precum și alegerea unui nou comitet de conducere.

A fost o sărbătoare frumoasă, a fost prilej de amintiri și reîntâlniri emoționante.

După mulțumirile adresate predecesoarelor, potrivit votului membrelor asociației, noua echipă de conducere este următoarea:

președintă – ing. Delia Zamfirescu;

– vicepreședintă responsabilă cu activitatea caritativă – Olga Istocescu;

– vicepreședintă responsabilă cu activitatea educativ-moral-religioasă – Elena Colțan;

– secretar – Marina Murgea;

– casier Marinela Neagu.

Echipa va fi ajutată și de un comitet de sprijin format din doamnele Maria Popescu, Nicoleta Bănuță, Antoanela Enăcache, Daniela Predișor, Miana Jivan, la care s-a alăturat și doamna Aurora Gherghina, actualul subprefect de Vâlcea.

 Dorindu-le mult succes în dificila și nobila misiune asumată, le asigurăm de întregul nostru sprijin!

 

Dana Rădulescu, președintă Asociația VATRA CU IDEI


 

 

Asociaţia LIGA FEMEILOR CREŞTINE ORTODOXE este o organizatie de femei, care activează în sectorul nonguvernamental din anul 1992, având ca principală misiune implicarea femeilor din municipiul Râmnicu-Vâlcea în viaţa comunităţii vâlcene prin două tipuri de activităţi: caritate (îndreptată spre cei aflaţi în nevoi) şi educaţie moral-creştină.

Iniţiativa înfiinţării, pe lângă Arhiepiscopia Râmnicului, a unei asociaţii de femei ce vor milita în spiritul creştin-umanitar, a aparţinut Înaltpreasfinţiei Sale dr. Irineu Popa, pe vremea când activa ca Arhiereu Vicar al Episcopiei Râmnicului. Preşedinte de onoare este Înaltpreasfințitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, iar preoţi îndrumători din partea Arhiepiscopiei: pr. Victor Barbu, pr. Ilie Zacheia, pr. Septimiu Manu, iar acum pr. Emanoil Bărbuț.

Prima preşedintă a organizaţiei a fost doamna psiholog Valentina Constantinescu, urmată de doamna dr. Angela Drăghicescu şi din 2006 de doamna Dana Rădulescu, bibliotecar.

În decursul anilor, în cei 17 ani de activitate, paleta preocupărilor noastre s-a concretizat într-o multitudine de activităţi, de la descoperirea, evidenţierea, diagnosticarea şi evaluarea nevoilor sociale ale unor familii numeroase sau persoane singure până la oferirea de sprijin material pentru viaţa de zi cu zi, acordarea de ajutoare, medicale pentru interventii de urgenţă, informare pe diverse teme, până la organizarea de simpozioane şi acţiuni culturale, organizare de pelerinaje la diferite mânăstiri din ţara şi din străinatate.

Deşi este acreditată, de la începutul anului 2007, pentru realizarea a două tipuri de servicii sociale – informare şi consiliere (psihologică, juridică, socio-medicală), cea mai mare pondere a serviciilor solicitate o reprezintă ajutoarele materiale şi medicale.

Ceea ce s-a schimbat de-a lungul timpului a fost grupul-ţintă către care asociaţia şi-a îndreptat atenţia. Deşi nu este o regulă strictă, în prezent asociaţia sprijină acele persoane sau familii aflate temporar într-o situaţie de criză, familii cu foarte mulţi copii sau persoane vârstnice singure, dar neinstituţionalizate.

Deşi se lucrează numai pe bază de voluntariat, în ultimii ani am considerat mai mult decât necesar pregătirea suplimentară a membrelor din Comitetul de conducere pentru o mai bună activitate în cadrul organizaţiei. Astfel, a fost şcolarizat un lucrător social, s-a participat la o serie de seminarii despre modul cum se poate organiza o campanie de strângere de fonduri, despre relaţia cu mass-media sau relaţia dintre organizaţiile nonguvernamentale şi administraţia publică. 

În ceea ce priveşte consilierea, aceasta este realizată de doamnele din Comitetul Ligii Femeilor Creştine Ortodoxe, având fiecare pregătirea necesară.

Organizaţia a început, realmente, să se dezvolte după apariţia reglementării din Codul fiscal, potrivit căreia Statul Român a dat posibilitatea cetăţenilor să fie mai aproape de nevoile comunităţii, prin direcţionarea până la 2% din impozitul pe venit. În acest mod s-a amenajat sediul Ligii, s-a achiziţionat un calculator, s-au putut da ajutoare medicale mult mai substanţiale (cea mai mare donatţe a fost de 7.000 de lei pentru o operaţie în străinătate a unei fetiţe de 6 ani), s-au putut organiza evenimente de importanţă naţională (Seminarul Naţional al asociaţiilor femeilor ortodoxe – „Între trecut şi contemporneitate”).

S-au realizat o serie de parteneriate cu alte instituţii şi organizaţii non-guvernamentale (Biblioteca Judeţeană Vâlcea, World Vision etc.), prin care se urmăreşte realizarea în comun de acţiuni ce promovează valorile moral-creştine şi culturale.

 

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Calendarul de înscrieri pentru ocuparea unui loc în creșele din Pitești – etapa a II
Calendarul de înscrieri pentru ocuparea unui loc în creșele din Pitești – etapa a II

Conform prevederilor Ordinului Ministerului Educației și Cercetării nr. 3707/21.04.2026, în perioada 24-29.06.2026 are loc etapa a II -a de înscrieri…

Trei răniți după un accident între un autocamion și un autoturism, în Argeș
Trei răniți după un accident între un autocamion și un autoturism, în Argeș

Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs azi, în jurul prânzului, în comuna argeșeană Aninoasa.…

Ziua Iei, sărbătorită la Mioveni. Primăria îi invită pe oameni, în fața instituției, în port…
Ziua Iei, sărbătorită la Mioveni. Primăria îi invită pe oameni, în fața instituției, în port…

Primăria Mioveni îi invită pe locuitorii orașului să marcheze împreună Ziua Universală a Iei, miercuri, 24 iunie, de la ora…

Nu uitați: Săptămâna aceasta are loc campania de colectare GRATUITĂ a deșeurilor voluminoase și DEEE,…
Nu uitați: Săptămâna aceasta are loc campania de colectare GRATUITĂ a deșeurilor voluminoase și DEEE,…

          Primăria Municipiului Pitești, prin Salubritate 2000 S.A., organizează, săptămâna aceasta, a doua campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase…

Gimnastele de la Centrul Cultural Pitești, din nou pe podium!
Gimnastele de la Centrul Cultural Pitești, din nou pe podium!

Sportivele Cercului de Gimnastică al Centrului Cultural Pitești, coordonate de antrenoarea Nicoleta Andrei, au participat sâmbătă, 20 iunie, la Concursul…