Liberalii vâlceni se împacă greu cu stilul ,,nemţesc” al proaspătului preşedinte Klaus Iohannis. O recunoaşte şi senatorul Adrănel Cotescu, convins fiind că liderul său va înţelege, până la urmă, spiritul liberal.
Ordine, disciplină, punctualitate, iată câteva dintre primele lucruri pe care le-a impus proaspătul preşedinte al Partidului Naţional Liberal, Klaus Iohannis colegilor săi. În plus, în ciuda vacanţei parlamentare, membrii Delegaţiei Permanante se întâlnesc constant, la Bucureşti, lucru care nu bucură pe nimeni. De altfel, liberalii au tot sperat că sibianul Klaus Iohannis va fi suficient de comod pentru a veni mai rar la Bucureşti, dar s-au înşelat.
Senatorul Adrănel Cotescu, preşedinte interimar al liberalilor din Râmnicu Vâlcea, recunoaşte că unora dintre colegii săi nu le place stilul preşedintelui şi speră într-o ,,negociere”.
,,Domnul preşedinte Iohannis n-a înţeles, pe deplin, spiritul liberal şi a impus duritatea şi liniaritatea nemţească faţă de noi. Sperăm că până la urmă va avea loc o negociere cu preşedintele, deşi ne trebuia şi nouă puţină disciplină”.
Cei care-l cunosc bine pe Klaus Iohannis ştiu, însă, că omul va face ceea ce a făcut o viaţă, iar cui nu-i convine nu are decât două alternative: fie se supune disciplinei, chiar şi nemţească, fie pleacă.
























Lasă un răspuns