Dl Petre Tănăsoaica face uneori, în articolele pe care le scrie în ziarul său, trimiteri culturale. Se referă la cărți, filosofi, mituri, scriitori, pictori. Toți facem asta, măcar din când în când, problema dlui Tănăsoaica fiind însă aceea că absolut toate trimiterile sale culturale sunt fie total eronate, fie deplasate, incomplete etc. Lecturile pe care probabil le-a făcut colegul meu s-au așezat de-a valma în mintea sa, ca la orice autodidact. El nu știe, dar nici nu știe că nu știe, drept pentru care vrea să ne convingă că știe.

Nu mai de mult decât săptămâna asta, ziaristul a scris despre povestea cu drobul de sare, pe care a numit-o basm, mit sau ceva asemănător, pentru simplu motiv că el nu știe că „Prostia omenească” este o poveste de Ion Creangă. Sunt așa-ziși oameni de condei care nu l-au citit pe Creangă, nu știu mare lucru despre Creangă, dar le place grozav să apară în ochii lumii drept erudiți. E o atitudine de parvenitism cultural, nu altceva.

De cele mai multe ori, trec peste prostia tănăsoicească fără să o bag în seamă, dar acum câteva zile am scris o notiță despre cum stă treaba cu povestea lui Creangă, de teamă că cititorii gazetei aparținând omului incult al presei vâlcene vor rămâne cu informații greșite. Imediat, cel vizat mă taxează în plan politic, făcându-mă ideolog de serviciu, judecându-mi opiniile gazatărești. E o atitudine normală la cel care scria într-o carte că ungurii sunt tâmpiți că l-au făcut amiral pe Horthy, chiar dacă Ungaria nu are ieșire la mare.

Nu te mai lega de mine, maestre al inculturii, lasă-mă în pace și totul va fi bine.