Prezent în emisiunea ,,Mutare Decisivă”, fostul liberal Ion Nicolae a făcut, astăzi, o declaraţie incendiară, care, dacă se va dovedi reală, va lăsa Organizaţia Judeţeană a Partidului Naţional Liberal fără sprijinul unei jumătăţi dintre primarii săi.
,,12 primari liberali vâlceni şi 2 primari de la un alt partid, în afara PSD-ului, au semnat declaraţii de susţinere în favoarea domnului Călin-Popescu Tăriceanu şi a partidului pe care îl va înfiinţa. Nu mă întrebaţi despre numele lor pentru că nu am, încă, acceptul acelor primari, şi ei nu sunt singurii. Vă pot spune că 4 dintre ei sunt din zona de nord a judeţului, adică din fieful domnului deputat Cristian Buican. La Congresul care se va organiza pe data de 25 şi 26 iulie, veţi vedea că vor veni la Partidul Reformator Liberal 40 de parlamentari, cei mai mulţi dintre ei liberali, dar şi doi europarlamentari”. Cu această afirmaţie, fostul liberal Ion Nicolae aruncă o bombă cu ceas în ograda foştilor colegi de partid. Primarii aflaţi în această situaţie ÎL SUSŢIN pe preşedintele Senatului pentru funcţia de preşedinte al României, dar NU TREC, neapărat, la viitorul Partid Reformator Liberal. Şi nici nu sunt ameninţaţi că-şi pierd mandatul, pentru că, spune Ion Nicolae, au candidat sub sigla Uniunii Social-Liberale, alianţă care nu mai există! Pentru că ,,povestea” ni s-a părut cusută cu aţă albă, am întrebat vreo câţiva primari liberali dacă afirmaţia este adevărată. ,,Da, este adevărat, îl susţin pe domnul Călin-Popescu Tăriceanu şi partidul său, dar n-am semnat nimic în acest sen şi cred că nici nu este nevoie să semnez”, a declarat, foarte senin, primarul comunei Berislăveşti, Ion Buşagă! ,,Îl sprijin fără semnătură, după aceea, mai vedem noi”, a concluzionat şeful executivului local. Cât despre cei doi europarlamantari pe care liberalii ar urma să-i pierdă, numele Noricăi Nicolai n-a fost nici negat, dar nici afirmat cu tărie, Ion Nicolae mărginindu-se să spună că peste 2 săptămâni se vor prezenta ei, înşişi.
























Lasă un răspuns