PSD-iştii se fac de râs la Bruxelles

În urma declaraţiilor europarlamentarului PSD Cătălin Ivan, conform cărora eurodeputaţii PSD nu vor vota pentru ocuparea a unui post de vicepreşedinte al Parlamentului European de către Adina Vălean, eurodeputat PNL, doresc să trag un semnal de alarmă şi să îi acuz pe reprezentanţii PSD de trădarea intereselor României şi de mojicism politic.

Conform negocierilor şi înţelegerilor dintre grupurile politice din Parlamentul European, Partidul Popular European va propune şase candidaţi pentru funcţiile de vicepreşedinte, unul dintre aceste locuri fiind ocupat de Adina Vălean, reprezentant PNL, iar Socialiştii europeni vor propune trei persoane pentru funcţiile de vicepreşedinte, una dintre acestea fiind Corina Creţu, reprezentant PSD. Astfel, avem şansa ca România să aibă două poziţii de vicepreşedinte al Parlamentului European, funcţii foarte importante, care ar putea constitui un avantaj pentru România, dacă suntem maturi şi inteligenţi. 

Declaraţia lui Cătălin Ivan este iresponsabilă şi ne arată gândirea antidemocratică şi caracterul meschin al reprezentanţilor PSD, care nu înţeleg că ocuparea a două posturi de vicepreşedinte al Parlamentului European, de către doi reprezentanţi ai României, ar fi benefică pentru ţară, pentru prestigiul şi imaginea noastră. Orice om politic cu minimă cultură va susţine cu toată forţa ambele candidaturi, indiferent de coloratura politică sau de interesele politice din ţară sau de moment. Astfel de declaraţii ne demonstrează, dacă mai era nevoie, că reprezentanţii PSD îşi urmăresc doar interesul personal şi de partid, chiar dacă afectează interesul naţional, ceea ce denotă iresponsabilitate. Sunt curios care este poziţia lui Victor Ponta legat de acest subiect, că doar el la promovat pe Ivan pe cele mai înalte culmi ale socialismului european.

 

Preşedinte PNL Vâlcea,

Deputat Cristian Buican 

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Muzeul Memorial „Nicolae Bălcescu”, gazdă a Simpozionului „Tradițiile neamului românesc în context european”, ediția a…
Muzeul Memorial „Nicolae Bălcescu”, gazdă a Simpozionului „Tradițiile neamului românesc în context european”, ediția a…

Muzeul Memorial „Nicolae Bălcescu” a găzduit  cea de a XIV-a ediție a Simpozionului „Tradițiile neamului românesc în context european”, eveniment…

APAVIL SA scoate la concurs trei posturi de instalatori  în cadrul Sectorului Rețele Apă, Centrul Exploatare…
APAVIL SA scoate la concurs trei posturi de instalatori  în cadrul Sectorului Rețele Apă, Centrul Exploatare…

Concursul constă în susținerea probei practice și a interviului pentru verificarea aptitudinilor și cunoștințelor profesionale în meseria pentru care candidații…

Râmnicu Vâlcea: DADP a finalizat o amenajare complexă în zona Cetățuia
Râmnicu Vâlcea: DADP a finalizat o amenajare complexă în zona Cetățuia

Primăria Municipiului prin Direcția Administrării Domeniului Public a finalizat la începutul acestei săptămâni o amenajare complexă de reabiliare a unui…

Senzațional !!! Consiliul Județean Vâlcea s-a desființat. Ce apare în loc
Senzațional !!! Consiliul Județean Vâlcea s-a desființat. Ce apare în loc

Știu că unora v-a tresărit inima de fericire, fiindcă sunteți cârcotași de meserie. Pentru bucuria voastră am pus acest titlu.…

Primarul Cristian Gentea nu știe cum ar trebui să arate centrul Piteștiului. Felicitări!
Primarul Cristian Gentea nu știe cum ar trebui să arate centrul Piteștiului. Felicitări!

Primarul Cristian Gentea vrea să schimbe radical centrul Piteștiului. Este clar că nu îi place cum se prezintă. Îi este…