Braconieri cinegetici, prinşi în flagrant, dar fără ştirea poliţiştilor din zona Bălceşti!

O grupare de braconaj cinegetic a fost prinsă, ieri, în flagrant, în pădurile din zona comunei Ghioroiu, după o acţiune în forţă a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea. Din cele cinci persoane implicate, două erau din alte judeţe, a explicat proaspătul inspector-şef Nicolae Sărdărescu, la prima sa conferinţă de presă de la instalarea sa în funcţie.
,,A fost o acţiune deosebită, autorii au fost prinşi în fragrant, s-a muncit mult, pe ploaie, noaptea-ziua, n-a fost uşor”, a mărturisit comandantul poliţiştilor vâlceni. Braconierii prindeau orice, de la iepuri la căpriori, şi nu este prima dată când acţionau în zonă! Curios lucru, la prinderea lor în flagrant au fost solicitate echipaje ale Inspectoratului Judeţean de Poliţie, inclusiv celebrii mascaţi, fără a se cere concursul oamenilor legii din zona Bălceşti. 
Chiar dacă n-a declarat direct că ar avea suspiciuni în ceea ce priveşte onestitatea unor poliţişti, inspectorul şef Nicolae Sărdărescu a recunoscut că în acest caz se vor face mai multe verificări interne, iar dacă se va constata că ei au ştiut de aceste practici, dar n-au intervenit, procurorii vor fi cei care vor intra pe fir. În plus, în ultimele zile, sunt din ce în ce mai multe cazurile în care, pe situaţii punctuale, se cere ajutorul poliţiştilor din cadrul IPJ Vâlcea, fără a se apela la ajutorul celor din zonele respective. La Băbeni şi Berbeşti, poliţiştii nici n-au ştiut de ceea ce se întâmplă în ograda lor, lucru mai puţin obişnuit!

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Un șofer începător a ajuns cu mașina în apă. A scăpat nevătămat
Un șofer începător a ajuns cu mașina în apă. A scăpat nevătămat

Un tânăr de 19 ani a ajuns cu mașina în apă, azi-noapte, la Ștefănești, după ce a pierdut controlul volanului.…

Mașină găsită în canalul de aducțiune de la Zigoneni. Șoferul, descoperit mort în apă
Mașină găsită în canalul de aducțiune de la Zigoneni. Șoferul, descoperit mort în apă

Un bărbat de 58 de ani, din Curtea de Argeș, a fost găsit mort în canalul de aducțiune din zona…

Deșeuri din dezmembrări auto, îngropate ilegal pe un teren din Argeș. Patru bărbați au fost…
Deșeuri din dezmembrări auto, îngropate ilegal pe un teren din Argeș. Patru bărbați au fost…

Deșeuri provenite din dezmembrări auto și echipamente electrice, care ar fi trebuit gestionate în condiții legale, ajungeau să fie îngropate…

Scandal în zona Pieței Centrale din Râmnicu Vâlcea. Trei bărbați, încătușați
Scandal în zona Pieței Centrale din Râmnicu Vâlcea. Trei bărbați, încătușați

Un scandal izbucnit azi-noapte, în zona Pieței Centrale din Râmnicu Vâlcea, s-a încheiat cu trei bărbați încătușați și amenzi de…

PSD se comportă ca un partid idiot de care toată lumea râde, dar râde și…
PSD se comportă ca un partid idiot de care toată lumea râde, dar râde și…

Cine nu știe că imaginea nu se mai creează prin presă, ci pe rețelele de socializare? Știm toți, doar PSD…