CE AR FI CA PSD SI PNL SA SE RETRAGA DIN ALEGERI ? –

Oare, omul acesta e nebun ? Ce rost mai au alegerile daca el stie deja cine va fi primul-ministru ? Cum se mai poate face alternanta la putere daca presedintele numeste premierul intr-un fel mai discretionar decit o faceau regii ? Sigur ca textul Constitutiei ii permite individului sa il puna si pe Bula sa faca guverne, numai ca specularea acestui fapt este o atitudine nedemna, de bisnitar la cel mai inalt nivel. Alegerile au, anul acesta, o dubla valenta, una de stabilire in regim uninominal a identitatii parlamentarilor si cealalta de schitare a unor posibile majoritati guvernamentale. Basescu sterge cu buretele aceasta a doua valenta, ca si cum nu ar exista. Mai grav, de domeniul absurdului, este faptul ca presedintele lanseaza anuntul ca a luat o decizie in plina campanie electorala pentru a demonstra ca se situeaza deasupra vointei electoratului si, desigur, pentru a-i demobiliza pe cei din PSD si PNL. Intelegem ca Traian Basescu este un pedelist taliban, e dreptul lui sa fie astfel, dar cinismul cu care tine sa se stie acest lucru este jignitor pentru toti cei care nu impartasesc aceeasi atitudine. Practic, Basescu ne obliga pe toti sa fim pedelisti, ne inregimenteaza fortat, ne remorcheaza la un partid. Nu acesta este rolul presedintelui intr-o democratie. Totul pleaca de la un text al Constitutiei care cuprinde totusi, in mod explicit, ideea ca presedintele ia decizia numirii primului-ministru in urma unor consultari. Antepronuntindu-se, Basescu incalca deja Constitutia. Consultarile nu isi mai au rostul, fiindca individul a decis deja. Aici este timpenia, aici se afla cuibarit puiul de napirca al nebuniei dictatoriale. Basescu nu se mai consulta cu nimeni, desi legea fundalemtala il obliga sa faca acest lucru. El nici formal nu doreste sa se incadreze in prevederile constitutionale, anuntind ca va da Parlamentul in judecata (la CCR) daca il va suspenda, bagind din nou, cum s-ar spune, tara in procese.Traian Basescu forteaza nota si risca sa aduca institutiile fundamentale ale statului in stare de colaps. Mai mult, se joaca cu focul, generind stari de incertitudine cu privire la prerogativele parlamentare si prezidentiale. Doar Carol al II-lea, cind a aterizat la Bucuresti, a fortat nota atit de mult, cu toate ca aceasta comparatie peste vremuri e destul de riscanta, dar nu am gasit alta in planul timpurilor moderne.Problema este ca nu ai ce sa ii faci acestui aventurier, al stie ca daca nu poti incalca o lege ori o sari, ori te strecori pe sub ea. Ne asteapta vremuri tulburi, pe fondul crizei mondiale, ne asteapta saptamini si luni de ceata, de fum, de explozii pe cimpul politic de batalie. Se poate crea o situatie propice unor gesturi necugetate, violente, se poate ajunge la o functionare haotica si arbitrara a puterilor in stat. Toate acestea numai pentru ca Basescu nu accepta faptul ca PD-L ar putea sa nu participe la guvernare. Omul acesta procedeaza cu democratia ca un tutore pervers, care sub pretext ca o protejaza vrea, de fapt, sa o violeze. Asa stind lucrurile, poate nu ar fi lipsit de sens ca PSD si PNL sa se gindeasca la retragerea din cursa electorala. Daca premierul a fost deja desemnat, inseamna ca alegerile nu prea mai au ratiunea de a exista.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scandal în zona Pieței Centrale din Râmnicu Vâlcea. Trei bărbați, încătușați
Scandal în zona Pieței Centrale din Râmnicu Vâlcea. Trei bărbați, încătușați

Un scandal izbucnit azi-noapte, în zona Pieței Centrale din Râmnicu Vâlcea, s-a încheiat cu trei bărbați încătușați și amenzi de…

PSD se comportă ca un partid idiot de care toată lumea râde, dar râde și…
PSD se comportă ca un partid idiot de care toată lumea râde, dar râde și…

Cine nu știe că imaginea nu se mai creează prin presă, ci pe rețelele de socializare? Știm toți, doar PSD…

Omor descoperit după patru ani, în Vâlcea. Un bărbat dispărut în 2022 ar fi fost…
Omor descoperit după patru ani, în Vâlcea. Un bărbat dispărut în 2022 ar fi fost…

Un bărbat din comuna Crețeni, dispărut în urmă cu patru ani, ar fi fost ucis, iar trupul său ascuns într-o…

Mâine se oprește apa în cartierul piteștean Trivale
Mâine se oprește apa în cartierul piteștean Trivale

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în municipiul Pitești, cartierul Trivale, în ziua de joi, 27…

Apel urgent pentru donare de sânge!
Apel urgent pentru donare de sânge!

Sorega Anca Ionela, locuitoare a orașului Mioveni, are nevoie urgentă de sânge. Acasă o așteaptă cei doi copii ai săi,…