Administratorul unui foarte interesant grup de pe Facebook m-a rugat să postez acolo doar articole despre felul de a fi al românilor. Alte articole, mi-a spus omul politicos,nu sunt acceptate.

Eu credeam că scriind despre ceea ce fac românii azi ilustrez un fel de a fi și, în consecință, articole despre tragedia din Apuseni, ori despre lipsa de reacție a opiniei publice față de Codurile juridice mai blânde, ori despre manipulările de la Antena 3 sunt binevenite.

Nu – a precizat omul, postați doar când vă referiți la istorie.

Ok.

Iată o întâmplare istorică preluată din excelenta carte a Ioanei Pârvulescu „În intimitatea secolului 19”, întâmplare preluată de autoare din însemnările unui tunar suedez pe nume Roos.

Întâmplarea a avut loc la puțin timp după venirea în țară a lui Carol I, adică în 1866.

“Curând după venirea noului principe, s-a pus la cale în cinstea lui o mare vânătoare de urși la Buzău. Prefectul, temându-se că nu vor fi destule exemplare în bătaia puștii Majestății Sale, a cumpărat vreo 10 urși de la țigani și i-a mânat în pădure. În strigătele hăitașilor, urșii au ieșit la iveală, unul drept în fața lui Vodă, care, punând pușca la ochi foarte emoționat era gata să tragă, când ursul s-a ridicat în două picioare și, mormăind, a început să joace. Regele, mâniat, n-a mai continuat vânătoarea.”

Are această poveste vreo legătură cu ceea ce se întâmplă azi în țară ?

Eu zic că da.

În România, urșii cei mai fioroși joacă țigănește, iar vânătorile trucate stupefiază Occidentul.