Cand vine sfarsitul lui decembrie, fara sa vreau, imi fac in minte un micro-bilant. Deh! Deformatie profesionala. Primul gand care mi-a venit anul acesta in minte a fost: „Doamne, in `89 aveam varsta pe care o are acum fiica mea….” Imi mai aduc aminte ca pana atunci nu depasisem granitele tarii; am facut-o apoi, cu varf si indesat, niciodata in scop turistic si tot niciodata pe banii statului: congrese, conferinte, cursuri, instruiri, misiuni in cadrul unor programe de epidemiologie, prin OMS, CDC, UE, EFSA, etc. Asadar, un castig profesional enorm! 

Sunt insa lucruri care mi (ni) se intampla astazi si care ma fac sa ma intreb daca am facut bine (si cat de) ramanand aici, dupa ce, participand la un concurs pentru ocuparea unui post intr-o institutie internationala si fiind cea aleasa din 64 de candidati, am renuntat, in ultimul moment; sau dupa ce, in Elvetia, in Germania, sau aiurea, mi s-a propus direct sa raman, sa profesez in domeniul meu… 

Facand o analiza, bazata pe un CV incarcat, constat ca foarte multe lucruri din ce am visat pentru profesiunea mea se vor fi implinit (de fiecare data dupa multi ani de lupte cu decidentii zilei), altele au ramas nerealizate; paradoxal insa, chiar si in cazul unor lucruri realizate, multe dintre ele sunt anulate prin nesabuinta celor care-si pun semnaturile si/sau isi dau voturile fara sa cracneasca. Ma ingrijoreaza tot ce se intampla in sistemul sanitar; ma tem pentru pericolele la care este expusa populatia in spitale (hepatite B, C, infectia HIV/SIDA, alte infectii nosocomiale); ma tem ca rezistenta la antibiotice (prin utilizare excesiva si total nestiintifica), ne va lasa descoperiti chiar si in fata unor microorganisme banale altadata; lipsa de sustinere a medicinii preventive, a medicilor de familie si a celor din scoli face ca un program cu conotatii de siguranta nationala – programul national de imunizari – sa se deruleze cu dificultate. Nu bat campii deloc: golurile in vaccinari creeaza cohorte de vulnerabili si, in felul acesta se produc epidemiile. Cum ar fi sa vedem din nou epidemii de poliomielita? Dar de difterie? 

Zilele acestea am auzit voci care spuneau ca legile ce urmau sa treaca pe sub masa ne-ar fi intors in urma cu zece ani in materie de justitie; eu spun si va rog sa tineti minte, indiferenta, sau lipsa de pricepere a celor ce conduc astazi, ne pot intoarce la situatii din Evul Mediu. Ati fi crezut ca astazi se mai poate muri de ciuma? In Madagascar se intampla acum… 

Asa ca, in acest decembrie sunt nevoita sa-mi spun clar ca nu-mi pare (foarte) rau ca am ramas, dar ca regret enorm ca viata mi-e condusa in acest fel de cei din fruntea tarii, ca munca mea (si o inglobez aici pe cea a tuturor colegilor mei) se duce de rapa; regret ca am beneficiat de respectul si aprecierea celor dinafara, aici trebuind sa-mi dau mereu demisia din posturile pe care le ocupam prin concurs, sau luand decizia de a iesi la pensie ceva mai devreme, doar pentru ca nu voiam un carnet de partid(e). De aceea spun „Slava Domnului” ca fiica mea a ales o alta cale si sper din tot sufletul ca si fiul meu s-o urmeze… Trist… Pana la urma, nu ne facem copii pentru a le trai vietile si, in plus, nu sunt adepta ideii ca ai copii pentru a-ti „aduce o cana de apa” la batranete. De fapt e greu sa renunti la aceste ganduri inradacinate in mintile noastre de romani traditionalisti, insa, cu ajutorul guvernantilor, lucrurile devin mai usor de acceptat…  

Dr. Lili Pasat