Suntem onoraţi să vă anunţăm că doamna dr Lili Pasat va avea o rubrica permamentă în Criteriipolitice. Până când rubrica îşi va găsi titlul şi locul, vă invităm să citiţi primul articol.

Nu este permis unui ministru dintr-un guvern al acestui secol! 

Avalansa de stiri, de luari de pozitie… Printre ele, una care-mi atrage atentia in mod deosebit. Un MINISTRU, subliniez, un MINISTRU, face o declaratie halucinanta: banii pentru programul HIV/SIDA nu se justifica; este concluzia celor afirmate de individ… De ce? Pentru ca noi nu suntem Africa de Sud… Instant (cum ar fi spus maestrul Jhonny Raducanu), mi s-au perindat prin fata ochilor deschisi evenimentele pe care le-am trait ca medic epidemiolog, imediat dupa evenimentele din decembrie `89: sute de teste pentru depistarea infectiei cu HIV la copiii din leaganele judetului; pentru ca prima informatie asa suna: Romania si-a infectat cu HIV copiii abandonati in leagane. Valcea avea, la vremea aceea, un numar de peste 450 de copii abandonati, adapostiti in toate unitatile de profil; a fost o munca enorma: alergam cu sute de probe de sange catre Bucuresti, pentru ca doar acolo se faceau atunci testele de confirmare, intr-un ianuarie nemilos, pe o autostrada numai sleauri de gheata. Am rasuflat oarecum usurati, eu si colegii mei, cand am aflat ca din cei peste 450 de copii testat, „doar” 7 erau infectati cu HIV; copii care statusera luni de zile, abandonati fiind, in sectii de pediatrie din judet (majoritatea in spitalul din Dragasani). Ce a urmat insa, m-a marcat profund: am luat cunostinta, stand de vorba pe indelete, cu apartinatorii acestora, dar si cu toti ceilalti, care au fost identificati ulterior, in aceeasi masura adulti si copii din familii, hetero si homosexuali. Stateam de vorba cu ei ore in sir, dupa ce aveam cosmaruri, in noptile dinainte de a le comunica diagnosticul. A venit apoi posibilitatea de a tine infectia pe loc, cu un medicament; AZT se numea si aduceam, intr-o cutie, cat cea pentru o pereche de pantofi, medicamentele ce valorau 1 miliard, la acea vreme…. Ma bantuie si acum imaginea primului copil din Valcea, provenit dintr-o familie care a cunoscut toate formele de discriminare posibile (vecini, colegi ai surorii celui infectat, colegi de serviciu ai parintilor, educatori, etc.), precum si toate situatiile familiale ale celor care s-au stins inainte de a beneficia de un tratament complex.  Medicina a evoluat rapid si, in scut timp, s-a ajuns la terapia cu trei medicamente anti HIV. Banii erau insa putini si Romania a aplicat la programul ONUSIDA (UNAIDS), primind circa 50 de milioane de dolari pentru tratamentul tuturor persoanelor HIV pozitive. Ce insemna asta: insemna ca niste oameni care au avut nesansa de a contracta infectia cu HIV, puteau trai normal, iar posibilitatea ca ei sa continue sa fie surse de infectie pentru altii, sa fie anihilata. Este un efort imens, dar acest efort a facut ca Romania sa nu se afle intre tarile in care infectia cu HIV sa fi evoluat asa cum s-ar fi intamplat fara aceste eforturi. In plus, multi dintre copiii anilor `80 au putut sa creasca normal, sa devina ce au putut ei, la fel cu alti copii. Ei sunt adultii care aud astazi ce spune un ministru inept, incult si periculos; da, periculos, pentru ca darama o strategie construita cu eforturi imense, in mai bine de douazeci de ani. Pentru mine, epidemiologul care a luptat pentru ca o problema majora de sanatate publica sa fie tinuta sub control, acest ministru nu are ce cauta pe scena publica! Este ministrul culturii! Si nici nu va imaginati cat este de grav demersul acestuia, pentru ca este un esantion simptomatic pentru un guvern, intrucat evidentiaza lipsa de competenta si de viziune.