Odată cu venirea zilelor geroase, crescătorii de albine au intrat într-o binemeritată perioadă de odihnă, dar nu înainte de a fi împachetat stupii cu „îmbrăcăminte” din materiale izolante, de a fi instalat gratii împotriva şoarecilor, de a fi asigurat hrana albinelor pentru iarnă şi de a fi încheiat lanţul tratamentelor contra varoozei.

Neliniştea apicultorilor români în perspectiva anilor ce vin nu este, din păcate, nici ea absentă, şi asta din două motive: în primul rând pentru că fondurile prevăzute prin proiectul Programului Naţional Apicol vor scădea cu aproape 60%, iar în al doilea rând, pentru că, la Bruxelles, s-a hotărât ca bugetul alocat apicultorilor români să fie diminuat de aproape 3 ori.

S-au „topit” avantajele anterioare când se acordau subvenţii în valoare de 20 lei pentru familia de albine de elită ca şi pentru cea de producţie, ori 30 lei pentru familia de albine certificată ecologic. De altfel, s-a uitat cu totul de existenţa Programului Naţional Apicol care expiră în acest an. Prin acest program erau prevăzute, între altele, decontarea integrală a maximum 100 mătci, 100 roiuri la pachet sau 100 roiuri pe faguri achiziţionate, precum şi subvenţia pentru cumpărarea a 125 stupi pentru înlocuirea celor uzaţi. Nu-i mai puţin adevărat că aceste avantaje au dispărut exclusiv din cauza acelor „băieţi deştepţi” apăruţi şi în apicultură care nu achiziţionau nimic, dar se specializaseră în rularea unor facturi fictive pe baza cărora încasau bani grei.

La toate acestea s-a mai adăugat şi faptul că o serie de acte normative menite să protejeze munca stuparilor au rămas la periferia drepturilor câştigate. Este suficient să amintim în acest sens Legea nr. 89/1998 privind apicultura sau Legea nr. 506/2009 privind introducerea mierii în şcoli. Această ultimă lege nici n-a depăşit faza bunelor intenţii deoarece ea a fost lăsată la latitudinea autorităţilor publice judeţene şi locale care, din lipsă de fonduri, n-au mai putut s-o pună în aplicare.

În pofida acestor dificultăţi şi ciuntiri de avantaje, apicultura românească nu a degenerat, ba, dimpotrivă, a început să se apropie de nivelurile atinse cândva. Raportată la numărul populaţiei, de exemplu, România deţine astăzi cel mai mare număr de familii de albine faţă de alte ţări, fondul apicol românesc depăşind la ora actuală 1,2 milioane stupi. Potrivit estimărilor, valoarea mierii exportate în 2013 va depăşi 35 milioane euro, fără a fi luate în calcul şi încasările pe seama exporturilor de polen, propolis, lăptişor de matcă, apilarnil şi venin folosite activ în producţia farmaceutică europeană. 

O undă de speranţă în plus au primit-o crescătorii de albine din rezoluţiile celui de-al 43-lea Congres Internaţional Apimondia desfăşurat la Kiev în perioada 30 septembrie – 4 octombrie a.c. la care un grup consistent de apicultori români a fost prezent alături de specialişti în domeniu din 140 de ţări. Acest Forum a fost cel mai important prilej al anului pentru schimburi valoroase de experienţă, ca şi pentru acumularea de cunoştinţe despre cele mai noi tehnologii aplicate în apicultura mondială.

Convertirea informaţiilor colectate la Kiev de către reprezentanţii apiculturii româneşti nu se va putea realiza fără un minim ajutor din partea diriguitorilor agriculturii noastre. Este extrem de favorabil faptul că Măsura 1.1.2 din structura Programului Naţional de Dezvoltare Rurală va fi menţinută şi în viitorul exerciţiu bugetar european 2014 – 2020, dar lucrurile nu trebuie să se rezume la atât. Apicultorul român mai are nevoie şi de alte facilităţi pe care doreşte cu ardoare să le regăsească în cuprinsul noului Program Naţional Apicol care, în fapt, nici n-a fost elaborat, deşi anul 2014 bate la uşă. Concret, de ce anume ajutor ar avea nevoie apicultorii? În primul rând: de scutirea la plata TVA pentru achiziţionarea familiilor de albine şi a echipamentelor tehnice. În al doilea rând: de stabilirea unor tarife minimale şi subvenţionarea analizelor de laborator pentru produsele apicole bio care beneficiază deja de un vad larg pe piaţa externă. Nu în ultimul rând, apicultorul român va avea nevoie de susţinere financiară pentru activitatea de polenizare a culturilor agricole conform criteriilor şi principiilor aplicate în alte state europene. Când toate aceste doleanţe vor fi îndeplinite, cu siguranţă se va putea vorbi despre apicultură ca de un sector profitabil în pariul pe care îl declanşează noua Politică Agricolă Comună în perspectiva următorilor 7 ani.

Dr.ing. ION CÎLEA

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea