Derularea Programului naţional multianual privind creşterea performanţei energetice la blocurile de locuinţe


I N T E R P E L A R E 

 Adresata:  Domnului Liviu Nicolae Dragnea, Viceprim-ministru, Ministrul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice

De către:  Senator Marin Adranel Cotescu  / Circumscripţia electorală nr. 40, Colegiul uninominal nr.3 Ramnicu Valcea/ Grup Parlamentar P.N.L. 

Obiectul interpelarii:  Derularea Programului national multianual privind cresterea performantei energetice la blocurile de locuinte

________________________________________

Domnule Viceprim-Ministru,

In cadrul audientelor tinute la biroul senatorial, multi cetateni au ridicat problema necesitatii continuarii finantarii pentru Programul national multianual privind cresterea performantei energetice la blocurile de locuinte. Acest program reprezinta o masura anticriza eficienta iar beneficiile sale sunt multiple, atat pe plan social, economic, dar si estetic-urbanistic.

Prin urmare, va rog domnule Viceprim-Ministru, sa-mi comunicati urmatoarele informatii:

– care este stadiul aplicarii acestui program la nivelul anului 2013, comparativ cu anul 2012,din punct de vedere al fondurilor alocate si al numarului de locuinte cuprinse;

– in masura va fi continuat si finantat Programul national multianual privind cresterea performantei energetice la blocurile de locuinte in anul 2014.

Va rog sa imi comunicati raspunsul dumneavoastra in scris.

 

Cu deosebita consideratie,

Marin Adranel COTESCU

Senator de Valcea

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Prefectul Mihai Oprea: La mulți ani, veteranilor de război din județul Vâlcea! Recunoștință pentru toți…
Prefectul Mihai Oprea: La mulți ani, veteranilor de război din județul Vâlcea! Recunoștință pentru toți…

Instituția Prefectului Județul Vâlcea a organizat astăzi, 29 aprilie 2026, cu sprijinul Garnizoanei Râmnicu Vâlcea, o ceremonie dedicată Zilei Veteranilor…

Minivacanța de 1 Mai, la teatru: comedii și spectacole pentru copii, pe scena „Davila”
Minivacanța de 1 Mai, la teatru: comedii și spectacole pentru copii, pe scena „Davila”

Finalul de săptămână aduce un program variat la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești, unde publicul este invitat la comedii savuroase,…

Un saxofonist și un violoncelist, soliștii concertului de joi de la Filarmonica Pitești
Un saxofonist și un violoncelist, soliștii concertului de joi de la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează joi, 30 aprilie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul simfonic extraordinar susținut de orchestra simfonică…

93 de milioane de lei pentru radioterapia de la Pitești: finanțarea a fost semnată, lucrările…
93 de milioane de lei pentru radioterapia de la Pitești: finanțarea a fost semnată, lucrările…

Consiliul Județean Argeș anunță semnarea contractului de finanțare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în cadrul Programului Sănătate 2021–2027, pentru…

Respect pentru eroi: mesajul primarului Cristian Gentea de Ziua Veteranilor de Război
Respect pentru eroi: mesajul primarului Cristian Gentea de Ziua Veteranilor de Război

De Ziua Veteranilor de Război, primarul Piteștiului, Cristian Gentea, transmite un mesaj de recunoștință și respect pentru cei care au…