Șoc de sărbători. Moș Crăciun – condamnat penal

craciun penal

Copiii din Rm. Vâlcea au de ce să fie șocați de sărbători. Primarul condamnat penal se va deghiza în Moș Nicolae și în Moș Crăciun, colindând cartierele pentru a oferi dulciuri copiilor.

Din banii părinților lor, desigur.

Acțiunea face parte din ampla campanie demagogică de câștigare a simpatiei locuitorilor municipiului de către primarul penal Emilian Frâncu.

Un comunicat al Primăriei emis astăzi sună în felul următor:

“Spre deosebire de anii precedenţi, sfintele sărbători ale iernii vor fi marcate cum se cuvine şi în alte zone din oraş, nu doar în centrul Râmnicului. Astfel joi, 5 decembrie, în ajunul Sf. Nicolae, primarul Emilian Frâncu, prin intermediul unui autobuz al SC ETA SA, decorat festiv, va colinda cartierele oferind dulciuri copiilor strânşi în zona amenajărilor de sărbători. Prima oprire va fi făcută în jurul orei 16.00 vizavi de Biserica Sfinţii Petru şi Pavel din cartierul Nord, urmată, la 16.30, de cea din Goranu – de la şcoala de pe strada Straubing, la 17.00 – de cea din Ostroveni, din faţa Casei Tineretului şi la 17.30 de cea din cartierul Petrişor, din zona Clubul Pensionarilor – centrala termică. Punctul final al alaiului festiv va fi Scuarul Mircea cel Bătrân, unde, după ora 18.00, vor fi aprinse luminile în bradul de Crăciun.”

Penibil ! Nimeni nu a mai îndrăznit să facă așa ceva.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De 1 Mai, Nurvil vă dorește o zi plină de soare și kilometri parcurși cu…
De 1 Mai, Nurvil vă dorește o zi plină de soare și kilometri parcurși cu…

De 1 Mai, drumul contează la fel de mult ca destinația. Indiferent că alegi muntele sau marea, asigură-te că ajungi…

Deputatul Ovidiu Popa, de 1 Mai, Ziua Muncii: ”Recunoștință pentru toți cei care muncesc zi…
Deputatul Ovidiu Popa, de 1 Mai, Ziua Muncii: ”Recunoștință pentru toți cei care muncesc zi…

Astăzi marcăm Ziua Muncii, un moment dedicat tuturor celor care, prin efort, responsabilitate și profesionalism, contribuie la dezvoltarea comunității și…

Constantin Rădulescu: ​La mulți ani, Teatrului „Anton Pann”! Voi continua să susțin cu mândrie cultura…
Constantin Rădulescu: ​La mulți ani, Teatrului „Anton Pann”! Voi continua să susțin cu mândrie cultura…

Biiiiiiiiiiis! Astăzi, Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea împlinește 36 de ani! ​O instituție de suflet a județului nostru, care…

Ce a făcut deputatul PSD Eugen Neață când a primit ”o epistolă a supraviețuirii lipsită…
Ce a făcut deputatul PSD Eugen Neață când a primit ”o epistolă a supraviețuirii lipsită…

Deputatul PSD de Vâlcea Eugen Neață îi răspunde cu o ironie mușcătoare Oanei Gheorghiu, viceprim-ministru, care i-a adresat o scrisoare…

Primarul Cătălin Avan (PSD): ”Aș vrea să nu treacă moțiunea, să vedem cum ne va…
Primarul Cătălin Avan (PSD): ”Aș vrea să nu treacă moțiunea, să vedem cum ne va…

Primarul de la Păușești Otăsău, Cătălin Avan, este un om care nu doar își trăiește condiția politică, ci gândește politic.…