Am primit următoarea scrisoare.
Vă salut,
Vă transmitem un material despre „bolile” invocate de către „Primarul penar” şi despre ce credem că ar trebui făcut pentru a grăbi descotorosirea de acesta.
Apreciem atitudinea publică, faţă de acest caz, a publicaţiei pe care o conduceţi.
Publicăm textul de mai jos deoarece referirile la bolile primarului penal Emilian Frâncu sunt publice, fiind folosite în instanță. Scopul acestui articol este unul de prevenție socială.
DESPRE „BOLNAVI” şi (oportunitatea unor) „BOLI”.
Şi un ÎNDEMN PENTRU SOCIETATEA CIVILĂ: CÂTĂ MAI E EA.
Motto: „Un om care vorbeşte face mai
mult zgomot decât o armă care tace.”
NAPOLEON I
Este normal să ne preocupe ce se întâmplă cu aleşii noştri?
Trebuie să ne luptăm pentru a cunoaşte cât mai multe despre ei?
Când? Înainte sau după ce i-am învestit (prin vot) cu încrederea şi speranţele noastre?
Într-o lume de oameni normali, toate acestea sunt, de asemenea, normale.
Să ne imaginăm că trăim într-o astfel de lume şi că, la un moment dat, aflăm că mai marele din fruntea treburilor obştii declară (nu la începutul mandatului său, cum ar fi fost normal!) că suferă de următoarele maladii; atestate prin acte medicale, invocate de chiar personajul public aflat într-un alt fel de suferinţă (de natură penală):
„- cardiopatie ischemică;
– fibrilaţie atrială paroxistică repetitivă;
– dislipidemie mixtă;
– hernie de disc operată (3 intervenţii chirurgicale);
– hernie de disc cervicală simptomatică;
– adenom de prostată;
– sindrom depresiv.”
Boli cu un mare grad de periculozitate atât pentru deţinătorul lor, cât şi pentru noi, beneficiarii direcţi ai faptelor şi actelor sale, înfăptuite de către acesta în exercitarea puterii pe care noi, alegătorii de bună credinţă, i-am încredinţat-o.
Şi despre care, deţinătorul lor legal, nu ne-a spus nimic înainte de a ne cere votul şi de a-l alege! Ca şi cum existenţa lor ar fi constituit un secret de stat. Ca şi cum existenţa lor secretă ar reprezenta pentru el „balonul de oxigen” care să-l salveze din situaţiile limită. Precum cea care-i determină îngrijorările şi „suferinţele” de-acum.
Citindu-le şi realizând ce „suferinţă” trebuie să-l încerce pe proprietarul lor legal, te cuprinde un sentiment de teamă. Şi unul de revoltă.
Nu pentru deţinătorul acestor diagnostice ci, în primul rând, pentru tine şi pentru noi toţi. Datorită indignării determinată de realizarea tardivă a faptului că am fost folosiţi! Şi că, încă o dată, am fost manipulaţi de către cei care, cerşindu-ne votul, aveau interesul exclusiv al împlinirii unor scopuri personale!
Sentimente care ar trebui să ne încerce pe toţi cei care ne-am încredinţat soarta mai binelui comunităţii în mâinile unui asemenea om. DESPRE CARE, TREBUIE SĂ ADMITEM ACUM CĂ, şi cei care ştiam mai multe, de fapt, ŞTIAM ATÂT DE PUŢINE!
Ceea ce, în lumea aia ideală, formată din oameni normali, nu se prea întâmplă.
Şi acum, nu-ţi mai rămâne altceva de făcut decât să stai să cugeţi şi să exclami moromeţian: „CE-AI, MĂ, TU CU MINE!?”
DE CE, (CÂND ŢI-A AJUNS CUŢITUL LA OS!), TE FOLOSEŞTI DE MINE/DE NOI PENTRU ACOPERIREA UNOR FAPTE DESPRE CARE, ATUNCI CÂND LE-AI FĂCUT, NU MI-AI/NU NE-AI SPUS NIMIC!?
DINCOLO DE-AL DOISPREZECELEA CEAS, NE PUTEM TOTUŞI ÎNTREBA:
„ASCUNZÂND ADEVĂRUL, ÎN LEGĂTURĂ CU STAREA REALĂ A SĂNĂTĂŢII LUI, NU CUMVA ACEST PERSONAJ PUBLIC A ÎNCĂLCAT FRAGILUL CONTRACT SOCIAL ASUMAT MUTUAL DE CĂTRE PĂRŢI (U.S.L. – alianţa propunătoare şi ALEGĂTORI )?”
„GESTUL LUI DE A INVOCA EXISTENŢA TUTUROR ACESTOR BOLI (LA UN MOMENT DAT ŞI DIN CU TOTUL ALTE MOTIVE DECÂT INTERESUL PUBLIC GENERAL), NU REPREZINTĂ TOT O MINCIUNĂ PRIN OMISIUNE?”
Sunt întrebările pe care (în încercarea lor decentă de a determina exprimarea unei reacţii publice legale a tuturor cetăţenilor normali din urbe), de câteva săptămâni, în forme aparent diferite, şi le pun şi ni le pun câteva publicaţii locale. Şi care, în ultimă instanţă, au recurs la o formă inedită de protest: GREVA EDITORIALĂ!
ATITUDINE PENTRU CARE, CONDUCERILE ŞI COLECTIVELE REDACŢIONALE ALE ACESTOR PUBLICAŢII, MERITĂ UN SEMN DE APRECIERE ŞI DE RECUNOŞTINŢĂ!
CHAPEAU!
Este semnalul de alarmă prin care, SOCIETATEA CIVILĂ LOCALĂ (în ansamblul ei, aşa fragilă şi dispersată cum este!), ESTE INVITATĂ LA ACŢIUNE!
Pentru că, indiferent de micile „frecuşuri” locale, acesta este rolul ei: să exprime public atitudini ferme faţă de orice act nelegal de derogare de la normă!
Şi acum, CE (ne) MAI RĂMÂNE DE FĂCUT?
Acesta este un astfel de prilej pentru societatea civilă râmniceană în ansamblul ei, (de afirmare publică, răspicată a unui crez în slujba democraţiei), indiferent de „croiala” şi de culoarea politică a „hainelor” în care fiecare dintre componentele ei îşi maschează şi justifică existenţa: societăţi culturale (cu riscul asumat de a le fi tăiate eventualele subvenţii pe care, unele dintre ele, le primesc de la instituţia condusă de deţinătorul patalamalelor doveditoare de suferinţe psiho-somatice!), mas – media, organizaţii sindicale, societăţi de binefacere etc.
Un „cor” al acestora, vegheat de cât mai multe publicaţii (care să nu abdice de la misia lor de „câine de pază” al democraţiei!), ar avea darul să-i sperie pe „dulăii” care încearcă să atenteze la bruma de libertate pe care ne-am dăruit-o cu 24 de ani în urmă.
LANSEZ ACEASTĂ PROVOCARE PUBLICĂ pentru toţi aceştia.
CINE NE URMEAZĂ?
P.S.: În anul 2007, pe când avea calitatea oficială de senator, personajul ne asigura că, ajutând autorităţile publice locale şi judeţene „să întocmească şi să înainteze proiecte pentru obţinerea de fonduri necesare tuturor localităţilor” din judeţul Vâlcea, pe care îl reprezenta în parlament, nu şi-a dorit „laude din partea nimănui, fiindcă bucuria de a face lucrurile să funcţioneze în conformitate cu legile şi cu normele României şi ale Uniunii Europene a fost întotdeauna mai presus decât osteneala depusă ”.
Ne mai asigura şi că va continua să ajute, „respectând cu stricteţe legile ţării şi înţelesul democraţiei”, îndemnându-ne să nu plecăm urechea la „răutatea detractorilor”! (Binele întotdeauna triumfă, în Monitorul de Vâlcea, 2 noiembrie 2007, p. 2).
Între timp, să i se fi ostoit „bucuria de a face lucrurile să funcţioneze”, sau ajutorul dezinteresat (la care-l obligau calităţile oficiale pe care le deţinea/deţine!) nu mai este conjugat cu respectarea „cu stricteţe a legilor ţării … ”!?
13 noiembrie 2013
Prof. TIBERIU M. PANĂ

























Lasă un răspuns