Sâmbătă, la Perișani, unde am participat la aniversarea bătăliei de la Posada, m-a abordat primarul Râmnicului Vâlcea Emilian Frâncu.

Pentru că era acolo multă lume curioasă și mulți reporteri, cred că e bine să relatez, pe scurt, ce anume am discutat.

Principalul subiect l-au constituit, desigur, articolele mele despre primarul condamnat care s-a întors la Primărie. Emilian Frâncu susține că atâta vreme cât hotărârea judecătorească nu e definitivă, nu poate fi considerat un infractor. Eu, dimpotrivă, cred că dacă o instanță te declară infractor, nu mai trebuie să deții demnități publice.

Asupra acestui aspect nu am putut cădea de acord.

I-am explicat lui Emilian Frâncu faptul că nu am nimic cu el ca om, ca tată de familie, că apreciez faptul că este un intelectual, dar am un principiu și anume acela că o demnitate publică este incompatibilă cu orice fel de condamnare penală, fie ea definitivă sau nu.

Un al doilea subiect al discuției a fost acela al unei afirmații de acum câțiva ani a lui Emilian Frâncu potrivit căreia eu trebuie să fiu alungat cu pietre din oraș de către muncitorii de la Oltchim.

Frâncu a argumentat că era normal să își apere orașul pe care îl iubește de cineva care anunțase ca va scrie o carte intitulată “Cimitirul Rm. Vâlcea”. I-am răspuns că aici este vorba iarăși de un principiu, anume acela că oricine e liber să scrie ce dorește fără ca un demnitar să ceară public lapidarea lui.

(În paranteză fie spus, Frâncu, aflat pe atunci în relații bune cu Constantin Roibu, fostul director general al Oltchim, s-a exprimat astfel, conform celor consemnate atunci de ziarele locale:

“Să arunce cu pietre după ei! Asta ar fi singura soluţie ca să-i scuipe! Astfel de nemernici să fie alungaţi şi să nu le mai dăm credit. Când vor vedea mincinoşii că, până la urmă, minciuna are picioare scurte, se vor lăsa de meserie. şi vă mai spun ceva: în acest război, presa vâlceană, cea adevărată, ca şi Emilian Frâncu, trebuie să fie lângă Constantin Roibu, lângă Oltchim. Oltchim trebuie să funcţioneze aşa cum trebuie şi ştiu că mai e doar foarte puţin până atunci.

Haideţi să-l ajutăm, să ne unim cu toţii şi să dăm o palmă acelui individ care spune despre Râmnic că e cimitirul plin de strigoi şi de ciocli, domnul Smeoreanu, care doreşte să facă o carte pe această temă! ştiţi bine că, acum vreo doi ani, făcea emisiuni pe la Etalon, în care demola toată cultura vâlceană…

Astfel de oameni n-au ce să caute în Râmnicu Vâlcea! şi presa adevărată nu trebuie să-i lase în pace, ca să-şi facă ei mendrele, să-l şantajeze pe unul şi pe altul, ci trebuie să ia atitudine. Dragii mei, sunt momente în viaţă când rolul presei este esenţial, dar este unul de construcţie.”

Exact așa vorbea la conferințele sale de presă cel ce era, pe atunci, senatorul Emilian Frâncu).

Acestea au fost temele principale ale acestei discuții.

Nu ne-am înțeles absolut deloc, fiecare rămânând cu părerile sale.

Interesant este că, la un moment dat, Frâncu a spus ceva ce m-a făcut să cred că poate nu am auzit eu bine. Zicea ceva despre faptul că am și eu nevoi fiziologice și spirituale care ar putea fi satisfăcute dacă aș scrie mai puțin despre “anumite subiecte”. Repet, poate n-am auzit eu bine. Oricum răspunsul a fost că principiile nu se negociază și am considerat discuția încheiată.

Dacă am auzit bine sau nu, nu contează. Contează faptul că, fără a mă bate cu pumnul în piept cu privire la moralitate, atunci când sunt adeptul unui anumit principiu moral mă bat pentru el cu mijloacele ziaristului, nu îl negociez și nu abdic.

Restul discuției s-a referit la proiectele primarului. L-am ascultat fără să îl contrazic, deși am un alt punct de vedere. Nu cred că acum e momentul ca administrația publică se se ocupe de chestiuni cam sforăitoare precum ridicarea unui monument pe dealul Capela sau schimarea numelui domnitorului Radu de la Afumați în Radu cel Viteaz de la Afumați.

Aici însă nu mai este vorba despre principii, ci despre modul în care vede fiecare prioritățile municipiului Rm. Vâlcea.

În concuzie, cele 15, 20 de minute în care am fost de vorbă du dl Frâncu au fost utile pentru ca fiecare dintre noi să își dea seama cum gândește celălalt.

Pe chestiunile de principiu abordate, este clar că nu ne înțelegem și nu ne vom putea înțelege vreodată.