Ieri, 22 ianuarie, polițiștii vâlceni au reușit identificarea unui bărbat bănuit de comiterea infracțiunii de „distrugere prin incendiere”.
Evenimentul a avut loc în noaptea de 17 spre 18 ianuarie 2025, în jurul orei 04:00, când polițiștii au fost sesizați de o femeie că mașina maei sale a fost incendiată de persoane necunoscute.
Ca urmare a investigațiilor efectuate, ieri a fost efectuată o percheziție la domiciliul unui bărbat în vârstă de 41 de ani, din Sutești, bănuit de comiterea faptei. Se pare că acesta era, de mai mult timp, în relații mai mult decât tensionate cu fiul femeii a cărei mașină a fost incendiată (și fratele apelantei), iar actul de distrugere a fost nu altceva decât un mod de răzbunare.
În urma percheziției, bărbatul a fost identificat și condus la sediul poliției pentru audieri, după care, în urma probatoriului administrat, s-a dispus reținerea sa pentru 24 de ore.
Astăzi, va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgășani, pentru dispunerea măsurilor legale ce se impun.
Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale a acestuia.

























Lasă un răspuns