Vâlcea/ Mihaela Andreianu, un nou mandat de preşedinte al femeilor liberale!

Consilierul judeţean Mihaela Andreianu şi-a păstrat postul de preşedinte al Organizaţiei de Femei a Partidului Naţional Liberal Vâlcea. De altfel, a fost singurul candidat pentru această funcţie!

În prezenţa preşedintelui femeilor liberale din România, Lucia Varga, a preşedintelui Cristian Buican, dar şi a preşedinţilor Colegiilor Horezu şi Drăgăşani, Ilie Fârtat şi Gheorghe Folea, femeile liberale din Vâlcea şi-a desemnat, astăzi, noua conducere a Organizaţiei Judeţene. Sala Teatrului ,,Anton Pann” a fremătat de voci, dar şi de femei frumoase, care l-au făcut pe preşedintele de onoare al PNL Vâlcea, Jean Decuseară, să exclame: ,,PNL este frumos, la propriu şi la figurat”. Invitatul de marcă al femeilor liberale a fost preşedintele femeilor democrat-liberale din Vâlcea, Iuliana Moise, care a avut un discurs scurt, şi care n-a părut deloc pe placul bărbaţilor: ,,Femeile sunt adevărate valori în politică: sunt mai cinstite decât bărbaţii, muncesc mai mult şi…miros mai frumos! Dacă aveţi sprijinul familiilor, vă îndemn să faceţi politică”. De departe, cele mai aşteptate discursuri au fost cele ale Luciei Varga şi ale lui Cristian Buican. Obişnuită să lupte cu bărbaţii în politică, preşedintele femelior liberale din Românie, Lucia Varga, le-a spus-o limpede celor care vor să încerce marea cu degetul: ,,Politica e grea! Trebuie să iei câteva lovituri în plex, ca să devii mai puternic. Nu vă aşteptaţi ca cineva să vă dea locul lui. Nu vi-l va da şi nici nu este corect!” Corect este să vă bateţi pentru ceea ce vă doriţi, pentru că nimeni nu vă invita să vă dea locul lui”.  Maliţios ca de obicei, deputatul Cristian Buican, a punctat un lucru pe care misoginismul în politică l-a ridicat la rang de lege: ,,Femeia e cea mai deşteaptă, deci nu are rost s-o promovăm! De aceea, noi bărbaţii trebuie să intrăm în competiţie, ca să nu rămânem fără funcţii. Problema femeilor este că sunt timide, de aceea sunt constituite în organizaţii de femei!”  

În aşteptarea timpurilor în care femeile se vor bate, ca de la egal la egal, cu bărbaţii în politică, doamnele liberale s-au decis să reînoiască mandatul actualui preşedinte, Mihaela Andreianu, cu încă 4 ani! 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Agenda culturală a CJ Argeș pentru perioada 4 – 13 septembrie
Agenda culturală a CJ Argeș pentru perioada 4 – 13 septembrie

Consiliul Județean Argeș vă invită să participați la evenimentele organizate, în perioada 4 – 13 septembrie 2026, prin instituțiile de…

Tânăr de 17 ani, reținut după ce l-ar fi amenințat pe altul cu un cuțit
Tânăr de 17 ani, reținut după ce l-ar fi amenințat pe altul cu un cuțit

Un tânăr de 17 ani, din Râmnicu Vâlcea, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru tulburarea ordinii…

Modificare temporară a traseului liniilor de autobuz M4, M9, M9B și M15
Modificare temporară a traseului liniilor de autobuz M4, M9, M9B și M15

Publitrans 2000 informează că sâmbătă, 5 septembrie, în intervalul orar 05:00–19:00, circulația autobuzelor de pe liniile M4, M9, M9B și…

30 de locuri în plus pentru oamenii care au nevoie de grijă, la UAMS Dedulești
30 de locuri în plus pentru oamenii care au nevoie de grijă, la UAMS Dedulești

Uneori, o investiție nu înseamnă doar o clădire reabilitată sau mai multe locuri disponibile. Înseamnă oameni care nu mai trebuie…

Despre AUR, cu blândețe
Despre AUR, cu blândețe

Sufăr când văd postări în care simpatizanții AUR sunt batjocoriți.   Evident, îl consider în continuare pe Guru un sociopat…