UPDATE. Acum. Accident cu 5 mașini implicate și 4 victime, într-o comună din Vâlcea

 

 

 UPDATE 2:

Un bărbat de 34 de ani din Călimănești, în timp ce se deplasa cu autoturismul din direcția Râmnicu Vâlcea – Călimănești, a intrat pe contrasens și a lovit alte 4 autoturisme, respectiv 3 ce circulau din sens opus și unul staționat.

În urma impactului au fost rănite 3 persoane, care se aflau într-un taxi, acestea fiind transportate la spital.

De asemenea, a fost rănit ușor și șoferul vinovat.

În acest moment, traficul este deblocat total.

____________

 UPDATE 1:

În accidentul de la Dăești au fost 5 mașini implicate.

Salvatorii au găsit la fața locului 4 victime, toate conștiente: 2 femei și 2 bărbați.
O victimă a fost asistată de SMURD, dar a refuzat transportul la spital. Celelalte 3 victime au fost preluate de SAJ.

________________

În aceste momente, un echipaj SMURD și altul de descarcerare din cadrul ISU Vâlcea intervin, împreună cu încă trei ambulanțe SAJ, la un accident rutier care a avut loc pe DJ703L, la ieșire din comuna Dăești spre Călimănești.

În accident se pare că au fost 4 autoturisme implicate. 

O persoană ar fi încarcerată, iar alte 4 victime sunt rănite.

Traficul e blocat pe ambele sensuri.

 

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Concerte, conferințe, lansări de carte și dans sportiv: săptămână plină la Centrul Cultural Pitești
Concerte, conferințe, lansări de carte și dans sportiv: săptămână plină la Centrul Cultural Pitești

De la concerte și conferințe literare până la dezvoltare personală și competiții de dans sportiv, Centrul Cultural Pitești propune, în…

Astăzi se oprește apa în comuna Râca. Apă Canal anunță lucrări până seara!
Astăzi se oprește apa în comuna Râca. Apă Canal anunță lucrări până seara!

Locuitorii din satul Bucov, comuna Râca, vor avea furnizarea de apă potabilă întreruptă luni, 11 mai 2026, pentru o perioadă…

În această seară, program Enescu, la Filarmonica Pitești
În această seară, program Enescu, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează luni, 11 mai, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul cameral cu pagini enesciene susținut de…

Tovarășul Bolojan și sinistra sa soție Fritz
Tovarășul Bolojan și sinistra sa soție Fritz

Oamenii mai săraci și cu acces limitat la educație și-au găsit idolul în persoana celui care le-a spus că se…

Mioveni, Capitala Portului Popular Românesc!
Mioveni, Capitala Portului Popular Românesc!

Mioveniul a fost astăzi gazda unei adevărate sărbători a tradițiilor românești. Sute de argeșeni și nu numai au luat parte…