La începutul actualului mileniu, Uniunea Europeană pornise cu mare avânt acţiunile şi iniţiativele legislative în direcţia promovării şi utilizării biocombustibililor ca alternativă la resursele clasice epuizabile. Acestui scop le-au fost consacrate o serie de acte normative aşa cum au fost Directiva 2001/77/CE sau Directiva 2003/30/CE a PE (Parlamentul European) la care s-a mai adăugat, în 10 ianuarie 2007, şi „Foaia de parcurs pentru energie regenerabilă” emisă de Comisia UE prin care s-a stabilit fără echivoc obiectivul obligatoriu privind creşterea ponderii la 20% a energiei regenerabile în totalul consumului de energie pe continentul european până în anul 2020.

În faţa acestui imperativ, România a înţeles să se alinieze la normele europene, adaptând legislaţia proprie la obligaţiile comunitare. Mai întâi, s-a pus în aplicare Legea nr. 220/2008 privind stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile, dar au intervenit şi alte acte normative anterioare precum Hotărârea de Guvern nr. 935/2001 privind promovarea utilizării biocarburanţilor şi a biolichidelor, ori Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 88/2011 prin care s-au adus completări, modificări şi îmbunătăţiri Legii sus-amintite.

Perspectiva dezvoltării impetuoase a energiei regenerabile i-a determinat pe mulţi fermieri români să se adapteze la noile cerinţe şi să elaboreze proiecte cu absorbţie de bani europeni cu care să participe la introducerea de culturi care să ofere biomasă pentru energia verde. Contribuţia lor a fost evidentă la punerea în funcţiune a unor capacităţi de producţie specifice care, anul trecut, de exemplu, au realizat peste 90.000 tone bioetanol şi 250.000 tone biodiesel.

Situaţia este şi mai delicată dacă o privim la scara celor 28 de state membre ale UE unde s-au construit şi pus în funcţiune 214 uzine pentru producerea de biocombustibili, fiind create în acest scop 220.000 locuri de muncă.

Lovitura de graţie asupra energiei regenerabile a fost dată la         11 septembrie a.c. când Parlamentul European a adoptat o hotărâre în baza căreia se solicită ţărilor membre să limiteze utilizarea biocombustibililor tradiţionali. Concret, se cere ca biocombustibilii         de primă generaţie proveniţi cu deosebire din culturi agricole să nu depăşească până în anul 2020 nivelul de 6% faţă de 10% cât era ţinta pentru consumurile energetice din sfera transporturilor.

Aşadar, printr-o hotărâre rapidă (şi, probabil, pripită) a fost dat peste cap calendarul riguros al dinamicii pătrunderii biocombustibililor pe piaţa carburanţilor. Potrivit acestui calendar european, la 1 ianuarie 2015, motorina trebuia să aibe un conţinut de biocarburanţi de 7%, iar până în 2017, benzina urma să conţină un prag minim al biocarburanţilor de 10%, normele fiind clar impuse de obligativitatea fiecărui stat de a contribui la reducerea poluării şi, pe cale de consecinţă, la protecţia mediului înconjurător. 

De asemenea, devenise obligatorie norma ca energia regenerabilă să reprezintă în anul 2020, cel puţin 20% din consumul total de energie la nivelul UE. De aici şi întrebarea care se leagă de ultima decizie a Parlamentului European: grija pentu mediu nu mai este o prioritate?

Dr.ing. Ion CÎLEA

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea