Succes de amploare al Primăriei Râmnicu Vâlcea!

 

 

 

 

 

Succes de amploare al Primăriei Râmnicului: prin Decizia – definitivă! – a Curţii de Apel Piteşti pronunţată în dosarul 2588/90/2016, Municipiul câştigă peste trei hectare şi jumătate de teren ocupat de fostul camping (acum degradat şi abandonat) de pe malul lacului din Ostroveni, în imediata vecinătate a Ştrandului Ostroveni.

Sentinţa din 7 aprilie 2022 pune capăt unui demers juridic cu o vechime de peste două decenii şi obligă SC Batroscom SA (anterior Alutus SA – moştenitoarea fostelor active turistice ale OJT Vâlcea), prin lichidator judiciar, ”să lase în deplină proprietate şi posesie” Municipiului terenul în suprafaţă de 35.711,88 mp (alcătuit din ”Zona de Agrement Ostroveni-Sălcioara”, ”Parc Sălcioara”, ”Zona de Agrement Insula Pescarilor” şi drumul de acces), dispunând totodată şi modificarea în acest sens a cărţii funciare.

Terenurile – care erau deja inventariate în domeniul public al Municipiului în baza a două Hotărâri de Guvern – vor fi reabilitate şi redate râmnicenilor sub forma unei zone mixte de agrement ce va completa facilităţile de acest fel existente în sudul Râmnicului (Ştrandul Ostroveni şi zona de picnic de pe malul lacului).

Primarul Mircia Gutău mulţumeşte public consilierului juridic Alina Rusănescu care, împreună cu colegii din departamentele Juridic şi Cadastru ale Primăriei Râmnicului, a reuşit să câştige această speţă în favoarea comunităţii locale.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Constantin Rădulescu: ”ȘTEFANIA UȚĂ, CAMPIOANĂ MONDIALĂ! Ai dus numele Vâlcii și al României pe prima treaptă…
Constantin Rădulescu: ”ȘTEFANIA UȚĂ, CAMPIOANĂ MONDIALĂ! Ai dus numele Vâlcii și al României pe prima treaptă…

ȘTEFANIA UȚĂ, CAMPIOANĂ MONDIALĂ!  ​În această seară, Ștefania Uță a scris istorie în America! ​ Atleta noastră de la CS…

Arhiepiscopia Râmnicului: Posturi clericale vacante în protoieria Drăgășani
Arhiepiscopia Râmnicului: Posturi clericale vacante în protoieria Drăgășani

În şedinţa Permanenţei Consiliului Eparhial a Arhiepiscopiei Râmnicului, s-a hotărât vacantarea următoarelor posturi clericale: Protoieria Drăgășani: Postul de preot paroh…

CS Vâlcea 1924: Alex Gliga, antrenorul principal al Echipei Naționale de Baschet Masculin U16 învinge…
CS Vâlcea 1924: Alex Gliga, antrenorul principal al Echipei Naționale de Baschet Masculin U16 învinge…

Antrenorul secund al Lupilor Negri a fost pe bancă, ca principal, la unul dintre cele mai mari momente ale acestui…

Primarul Marcel Radi continuă modernizarea drumurilor din Păușești Măglași. Acum se toarnă asfalt pe strada…
Primarul Marcel Radi continuă modernizarea drumurilor din Păușești Măglași. Acum se toarnă asfalt pe strada…

Pentru mulți, e doar un strat de asfalt. Pentru locuitorii de pe strada Dealul Viei din satul Pietrari, înseamnă sfârșitul…

Scriitorul Cristian Meleșteu și „Caii de porțelan ai colonelului Varga”, lansare de carte la Dialogurile…
Scriitorul Cristian Meleșteu și „Caii de porțelan ai colonelului Varga”, lansare de carte la Dialogurile…

Filarmonica Pitești organizează miercuri, 12 august, de la ora 17.00, la Centrul Multifuncțional, în sala „Marin Ioniță”, o nouă ediție…