Senator Adrănel Cotescu: „Investiţia în reţeaua feroviară, continuare a Coridorului IV European este de o importanţă CRUCIALĂ pentru România „

Din cauză că nu are niciun plan, România riscă să piardă trenul rutelor feroviare internaţionale.

Ungaria a finalizat partea sa din Coridorul IV European, în timp ce noi nu avem finalizați nici cei 40 de km din tronsonul Arad-Nădlac. În acest ritm, România riscă excluderea de pe harta rutelor majore de transport feroviar. Pentru că Bucureştiul n-are niciun plan în această direcţie, ungurii au demarat discuţiile cu Belgradul pentru o cale feroviară de transport mărfuri Europa-Asia, care ar ocoli ţara noastră. România are nevoie imediată de un masterplan feroviar, altfel ar putea să piardă locul de la masa negocierilor pentru viitoarele rute feroviare Europa-Asia, deşi un astfel de proiect aduce oportunităţi economice importante ţărilor participante.

Doar reprezentanţii Consiliului Judeţean Timiş au purtat, în repetate rânduri, discuţii cu omologii ungari pentru revitalizarea căii ferate pe ruta Timişoara-Szeged, cu extensie spre Kikinda (Serbia). S-au realizat mai multe studii de fezabilitate, dar programele de cooperare transfrontalieră nu au asigurat resursele necesare lucrărilor de execuţie, din păcate, iar programele operaţionale naţionale nu au putut fi utilizate pentru acest scop. Acum autorităţile locale din Timiş aşteaptă aprobarea unui proiect finanţat cu bani europeni pentru construirea unui port regional, care va conecta rute de transport rutier, feroviar şi aerian. „Centrul Intermodal de Transport Johnny Weissmüller” ar putea fi construit la Remetea Mare. Mărfurile vor putea fi transferate foarte uşor de pe un vehicul pe altul: camioane, trenuri sau avioane. Structura intermodală se va realiza pe o suprafaţă de 23 ha, iar platformele de stocare se vor întinde pe o suprafaţă de 10 ha. Aceste depozite vor concentra o mare parte din totalul exporturilor şi importurilor României. Iar marele avantaj al unui astfel de proiect este reprezentat de oportunităţile de dezvoltare ale zonei. Cu o asemenea infrastructură de transport, exportatorii vor dori să construiască unităţi de producţie, iar importurile din vest vor fi distribuite mai uşor în ţară.

Vă rog să îmi transmiteţi, doamna ministru, având în vedere importanţa acestui nod feroviar, cât şi a căii ferate transnaţionale în cauză, dacă acest proiect face parte din planul de investiţii al ministerului condus de dumneavoastră. În caz afirmativ, vă rog să îmi comunicaţi măsurile pe care le-aţi adoptat în vederea demarării investiţiilor şi a lucrărilor efective privind partea României din Coridorul IV European, cât şi termenul de finalizare a lucrărilor. 

Va rog sa imi comunicati raspunsul dumneavoastra in scris.

Cu deosebita consideratie,

Senator de Vâlcea

Marin-Adrănel COTESCU

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

AUR propune scăderea TVA la combustibili
AUR propune scăderea TVA la combustibili

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat depunerea unei inițiative legislative pentru scăderea cotei TVA la combustibili. Potrivit inițiatorilor, măsura…

INSCOP Research Ediția a VIII-a, martie 2026
INSCOP Research Ediția a VIII-a, martie 2026

 Raportat la cei care au exprimat preferința pentru un partid din listă, indiferent dacă declară că s-ar duce sau nu…

Unele publicații din Vâlcea folosesc forme fără fond care dăunează presei
Unele publicații din Vâlcea folosesc forme fără fond care dăunează presei

Vin cu o rugăminte pentru unii colegi din presa județului Vâlcea, anume să renunțe, pe cât posibil, la articole în…

Răspunsul logic la întrebarea dacă Oana Țoiu trebuie să demisioneze
Răspunsul logic la întrebarea dacă Oana Țoiu trebuie să demisioneze

  Analiza unor conturi de Facebook mi-a arătat că în scandalul Ponta-Țoiu opiniile au fost influențate politic într-un mod care…

Primarul Ilie Cosmin Anghelescu: ”Vă doresc sănătate, liniște și împlinire, astăzi și în toate zilele…
Primarul Ilie Cosmin Anghelescu: ”Vă doresc sănătate, liniște și împlinire, astăzi și în toate zilele…

Stimate doamne și domnișoare, Cu prilejul zilei de 8 Martie, vă adresez întreaga mea considerație și respect. Sunteți pilonii familiilor…