Domnule președinte,
Mă adresez dumneavoastră scurt și la obiect.
Combinatul Oltchim Rm. Vâlcea se îndreaptă într-o direcție necunoscută. A devenit o fantomă a economiei pe care toți o vedem dar s-ar putea să fi murit de mult.
Știți bine că vâlcenii sunt foarte îngrijorați de ceea ce se întâmplă și așteaptă de la politicieni să facă un miracol.
Politicienii nu au ce face.
Ei sunt simpli membri de partid, temători de viitorul lor politic, speriați de posibile reacții negative ale șefilor din capitală.
În aceste condiții, vă spun următoarele.
Sunteți singurul om politic local inamovibil, ca să zic așa, în sensul că nimeni nu vă poate da la o parte, nimeni nu vă poate trage pe linie moartă.
Fără să speculez acum asupra valorii dumneavoastră ca om politic, trebuie să recunoască toată lumea că la orice oră ați cere un vot de încredere, vâlcenii vi l-ar acorda necondiționat.
Aveți, așadar, spatele acoperit, cum se spune.
Sunteți singurul om politic din zonă cu spatele acoperit de electorat.
Păi, dacă așa stau lucrurile, atunci folosiți situația.
Enervați-vă, indignați-vă !
Urcați-vă în mașină și opriți-vă la ușa cabinetului lui Victor Ponta !
Singur, cu mâinile goale.
Vorbiți-i frumos, dar dacă e nevoie, apucați-l, discret, de rever și întrebați-l:
–Domnule premier, care este planul dumneavoastră cu privire la Oltchim, când va reporni la peste 60 % din capacitate, ce termen ne dați pentru intrarea în normalitate ?
S-ar putea ca Ponta să nu vă primească.
Așteptați să o facă.
S-ar putea să nu vă asculte.
Obligați-l.
S-ar putea să vă jignească, spunându-vă să vă vedeți de treaba dumneavoastră.
Răspundeți-i că asta e treaba dumneavoastră.
S-ar putea să vă amenințe cu excluderea din partid.
Nu vă temeți, puteți fi președinte al CJ fără partid, puteți candida fără partid, dacă veți mai dori.
Toată viața dumneavoastră aveți Vâlcea de partea dumneavoastră.
Îl informez pe Victor Ponta că nu sunteți perceput ca un baron local, ci ca un om care ține cu Vâlcea și vâlcenii.
Să nu se joace cu dumneavoastră, fiindcă ar însemna să se joace cu noi toți !
Plecați acum, domnule președinte, la București și întoarceți-vă cu un răspuns.
Spuneți-le că vă cere presa acest lucru. Colegii mei vor fi de acord să subscrie la rândurile de față.
Mergeți și veți rămâne în istorie !
Nu mai zăboviți, fiindcă acolo, sus, acolo, pe Dâmbovița, cineva nu ne iubește.
Iubiți-ne dumneavoastră, dacă puteți, mai mult decât vă iubiți pe dumneavoastră înșivă.
Nu ne mai prelungiți agonia !
Succes !

























Lasă un răspuns