Probleme de toate felurile la audiențele viceprimarului Eusebiu Vețeleanu

Printre aspectele supuse atenției viceprimarului Eusebiu Vețeleanu în sesiunea de audiențe de miercuri dimineața s-a numărat și solicitarea de reabilitare a unei ramificații de câțiva zeci de metri din strada Toamnei, un fost drum privat donat Primăriei anul trecut, cu o pantă descendentă către o proprietate privată în care se și înfundă și pentru care amenajarea de rigole este blocată de imposibilitatea descărcării apei pluviale altfel decât pe proprietăți particulare; problema sesizată va rămâne în atenția Municipalității în vederea găsirii unei rezolvări.

O altă solicitare a vizat impunerea unor limitări într-o parcare adiacentă unui bloc de pe strada Ionel Geantă, dar în care Primăria nu are competențe fiind vorba de un teren privat. Nu au lipsit nici întrebările privind programul de anvelopare a blocurilor din oraș, reprezentantul asociației de proprietari a blocului 1 Oltchim aflând că, deocamdată, programele guvernamentale în acest domeniu sunt suspendate, dar că imediat ce vor fi deblocate imobilul va fi inclus în lista blocurilor pentru care să se acceseze fonduri pentru reabilitare.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Constantin Rădulescu, prezent, în prima zi din noul an școlar, în localitățile Nicolae Bălcescu și…
Constantin Rădulescu, prezent, în prima zi din noul an școlar, în localitățile Nicolae Bălcescu și…

Emoție și bucurie, la început de an școlar! În prima zi din noul an școlar, m-am bucurat să fiu prezent…

Miercuri se oprește apa în Ștefănești. Vezi străzile afectate
Miercuri se oprește apa în Ștefănești. Vezi străzile afectate

            Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în orașul Ștefănești, în ziua de miercuri, 9 septembrie…

De pe terenul de fotbal, pe străzile Parisului: povestea unui polițist din Argeș
De pe terenul de fotbal, pe străzile Parisului: povestea unui polițist din Argeș

De Ziua Internațională a Cooperării Polițienești, marcată pe 7 septembrie, Inspectoratul de Poliție Județean Argeș prezintă povestea unui polițist pentru…

Florinel Constantinescu: La Călimănești, primul clopoțel a răsunat într-o școală înnoită, modernă și primitoare!
Florinel Constantinescu: La Călimănești, primul clopoțel a răsunat într-o școală înnoită, modernă și primitoare!

Dragi elevi, stimați profesori și părinți, Anul școlar 2026–2027 a început la Călimănești cu o bucurie în plus. Pentru copiii…

Primarul Constantin Bărzăgeanu: Școala noastră poartă, de acum, numele „Alexandru Popescu Mihăești”. Mult succes în…
Primarul Constantin Bărzăgeanu: Școala noastră poartă, de acum, numele „Alexandru Popescu Mihăești”. Mult succes în…

Un nou an școlar începe, cu emoție, speranță și încredere în viitor! Am avut onoarea de a-l avea alături de…