COMUNICAT DE PRESĂ
privind sancțiunile aplicate primăriilor de către Filiala Sud – Vest Oltenia a
Autorității Electorale Permanente
Autoritatea Electorală Permanentă a desfășurat, în luna iunie 2015, un număr de 603 acțiuni de control la nivel național, în scopul îndeplinirii principalelor obiective ale activității de instruire și control electoral. În urma acestora, au fost aplicate 208 sancțiuni contravenționale, 69 dintre acestea concretizându-se prin amenzi în cuantum total de 74.600 lei, iar 139 prin avertismente scrise.
În urma controalelor efectuate, Filiala Sud – Vest Oltenia a Autorității Electorale Permanente a aplicat un număr de 26 de sancțiuni contravenționale: 12 amenzi în cuantum total de 13.500 lei și 14 avertismente scrise, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr.215/2001 și a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare.
Sancțiuni aplicate primăriilor de către Filiala Sud – Vest Oltenia în luna iunie 2015
Olt Primăria comunei Băbiciu Amendă 1000 lei
Olt Primăria comunei Sprîncenata Amendă 1000 lei
Olt Primăria comunei Mihăești 2 amenzi de câte 1000 lei
Olt Primăria comunei Schitu Amendă 1000 lei
Olt Primăria comunei Vîlcele Amendă 2500 lei
Olt Primăria comunei Fălcoiu 2 amenzi de câte 1000 lei
Dolj Primăria comunei Maglavit 2 amenzi de câte 1000 lei
Dolj Primăria comunei Sopot 2 amenzi de câte 1000 lei
Olt Primăria comunei Izvoarele 2 avertismente
Olt Primăria comunei Pîrșcoveni 2 avertismente
Vâlcea Primăria comunei Bujoreni Avertisment
Vâlcea Primăria comunei Copăceni Avertisment
Vâlcea Primăria comunei Lădești Avertisment
Vâlcea Primăria comunei Vlădești 2 avertismente
Vâlcea Primăria Băile Govora Avertisment
Dolj Primăria Comunei Botoșești – Paia Avertisment
Dolj Primăria comunei Cetate 2 avertismente
Mehedinți Primăria comunei Husnicioara Avertisment
Acțiunile de instruire, îndrumare și control electoral au ca principale obiective:
• verificarea modului de întocmire, păstrare și actualizare a listelor electorale;
• verificarea autorizării de către primar, prin dispoziţie, a persoanelor care efectuează operaţiuni în listele electorale permanente și în Registrul electoral;
• verificarea modului de păstrare şi recuperare a materialelor de logistică electorală;
• verificarea respectării criteriilor privind delimitarea secţiilor de votare, conform prevederilor legislaţiei electorale;
• îndrumare privind utilizarea Registrului electoral;
• verificarea efectuării operaţiunilor specifice în Registrul electoral;
• monitorizarea modului de efectuare a înregistrărilor ori a radierilor în Registrul electoral, conform prevederilor legale în vigoare;
• urmărirea modului de respectare a instrucţiunilor şi hotărârilor AEP.
Autoritatea Electorală Permanentă va continua să efectueze astfel de controale, conform planificărilor lunare și anuale.
Direcția comunicare și relații externe
08.07.2015

























Lasă un răspuns