Personalități ale comunei vâlcene Amărăști

Din comuna vâlceană Amărăști s-au ridicat tineri care, pe parcursul anilor, au devenit mari personalitati ale județului și chiar ale României.

 

Dintre aceștia amintim:

MARIN ILIESCU – scriitor, ION St. ABAGIU – scriitor, MARIN POPA – folcorist, DEM I. PALANCA – publicist.

O personalitate proeminentă a comunei a fost și MARIN I. R. POPESCU, născut în 1882 în satul Mereșești. A absolvit clasele primare în comună, apoi ”Liceul Alexandru Lahovari” din Rm.Vâlcea și Facultatea de Litere din București.

 

În timpul facultății a fost secretarul lui Nicolae Iorga, care l-a ajutat să-și termine facultatea contra serviciilor de traducător din slava slavonă și chirilică.

În anul 1913 se înrolează în razboi ca locotenent, iar în anul 1916 este luat prizonier în Germania și internat într-unul din spitalele acesteia.

Prin anul 1933 se reîntoarce în comuna natală, unde moare 20 de ani mai târziu.

GHEORGHE I. COSTEANU, născut în satul Nemoiu, în anul 1903, absolvă Liceul ”Alexandru Lahovari” din Râmnic și urmează facultatea de Filozofie din cadrul Facultatii ”Ferdinand I” din Cernăuți obținând licența în științele fizico-chimice.

 

Este numit asistent la catedra de chimie anorganică, obține doctoratul sub conducerea profesorului doctor docent Nicolae D. Costeanu. Rezultatele tezei sale de doctorat au fost publicate în Germania, Franța- sub redactarea prof. francez Paul Pascal.

 

A lucrat în Marea Britanie, în Scoția, apoi a fost trimis pentru studii de specializare la Sorbona. Revine ca profesor la Politehnica din Timișoara, apoi e transferat la catedra de chimie – fizică a Facultății de Știinte a Universității ”Alexandru Ioan Cuza”, dupa care devine profesor titular la Facultatea de Chimie Industrială din cadrul Institutului Politehnic din București. A fost membru al Societății de Chimie Fizică din Londra și a recenzat peste 500 de articole din reviste de specialitate.

 

NICOLAE D. COSTEANU – profesor doctor docent, născut în anul 1884 și decedat în anul 1969 specialist în chimie, coordonatorul lucrării de doctorat a lui Gheorghe I. Costeanu.

 

NICOLAE OIȚĂ– farmacist cu peste 100 brevete medicale.

ABAGIU PAULIAN – născut în 1924, absolvent al Facultății de Medicină Iași și București. A publicat peste 300 de lucrări personale din care 43 în Franța, Germania, Maroc și Peru, are contribuții remarcabile în patologie.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bătaie între romi, în Pitești. Scandalul ar fi început pe Facebook
Bătaie între romi, în Pitești. Scandalul ar fi început pe Facebook

Azi după-amiază, polițiștii piteșteni au fost sesizați despre faptul că, pe str. Violetelor, din Pitești, e un scandal între mai…

Aurel Costache, primar Mioveni, urare de Sfântul Gheorghe: Sănătate, pace sufletească și împliniri tuturor celor…
Aurel Costache, primar Mioveni, urare de Sfântul Gheorghe: Sănătate, pace sufletească și împliniri tuturor celor…

Cu ocazia sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe – purtătorul de biruință, adresez cele mai calde urări de sănătate, pace sufletească…

Primarul Cristian Gentea: La mulți ani tuturor celor care poartă numele Sfântului Gheorghe!
Primarul Cristian Gentea: La mulți ani tuturor celor care poartă numele Sfântului Gheorghe!

La mulți ani tuturor celor care poartă numele Sfântului Gheorghe! Ziua de astăzi este una în care celebrăm curajul, credință…

Primăria Topoloveni: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe să vă apere, să vă ocrotească și să vă…
Primăria Topoloveni: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe să vă apere, să vă ocrotească și să vă…

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, să vă binecuvânteze cu sănătate, pace, iubire și linişte sufletească! Să vă apere, să vă ocrotească…

Primarul Nicolae Velcea: La mulți ani de Sfântul Gheorghe!
Primarul Nicolae Velcea: La mulți ani de Sfântul Gheorghe!

La mulți ani de Sfântul Gheorghe! Cu ocazia acestei zile deosebite, transmit tuturor celor care poartă numele Sfântului Mare Mucenic…