Bănuiesc că mai toţi cei care am călătorit în străinătate avem poveştile noastre despre cum am interacţionat cu străinii întîlniţi pe unde am fost. Majoritatea poveştilor au un punct comun, şi anume, un iz de discriminare.

Totul era normal, îmi zîmbea binevoitor, pînă ce a aflat că sînt rrom. De unde vine şi reversul medaliei, ostilităţii răspunzîndu-i-se, mai tot timpul, cu ostilitate. Aşadar îi etichetăm şi noi pe cei care ne tratează în acest fel, drept aroganţi, nesimţiţi.

Mergem pe principiul „dacă tu nu mă placi, nici eu nu te plac”, ignorînd faptul că ceea ce ni s-a întîmplat poate fi o întîmplare izolată, generalizînd acea întîlnire nefericită, cu cineva a cărui atitudine pe care o percepem ca fiind una discriminatorie poate fi pur şi simplu o reflecare a propriilor angoase şi complexe, sau poate fi, într-adevăr, real discriminatorie, dar aparţinînd nu unei naţii, ci unei categorii de educaţie.

Şi vorbind despre această categorie, vorbim în special despre cei care pleacă urechea la vorbele presei. La articolaşe rău voitoare, scrise doar ca să incite Dacă un rrom a comis o infracţiune, tiganii sînt hoţi. Dacă un rrom se comportă nelalocul său într-un spaţiu public rromi sînt, toţi, fără excepţie, nişte brute.

De aici şi reacţia plină de surprindere pe care o au unii străini cînd află că… sîntem din Romania.

Etichetele s-au prea nu schimbat nici în prezent şi, tocmai din cauza lor, deşi avem impresia că sîntem deasupra clişeelor şi etichetelor, reuşim, fără să ne dăm seama, să le consolidăm.

De cîte ori n-aţi auzit: „este ţigan, dar e om extraordinar”? – este o atitudine devenită deja sintagmă, prin care persoana care o glăsuieşte are impresia că face un act de justiţie. De fapt, discriminează.

Alexandru Diamant – Vocea Romilor