Dealul „Podişor”, din zona Brezoi este printre puţinele muzee militare în aer liber, mărturie a zilelor critice ale anilor 1944 –1945, un vestigiu al celui de-al doilea Război Mondial.

„Deşi au fost nopţi de coşmar şi până în 23 august 1944, luna septembrie a fost una de infern”, spune moş Grigore, din satul Vărateca, localitate componentă a oraşului Brezoi.

Sute de bombe, lansate de aparatele de zbor Stuka ale aviaţiei militare naziste (Luftwafe), au transformat într-o lună dealul Podişor, un piemont al muntelui Cozia, dintr-un teren plat într-unul plin de cratere.

„Ştiţi cum arată un carton de ouă? Aşa s-a transformat podişorul…”, spune Grigore.

Dealul Podişor este o peninsulă înconjurată de râul Olt, care face cel mai mare cot de pe Valea Oltului, la ieşirea din Ţara Loviştei. Are o înălţime de 100 de metri, acoperit cu păduri de fag, până la vârf. Este  un trunchi de piramidă. Până în 1940 baza superioară era o poiană plată, islazul pe care păşteau animale celor din Vărateca.

Ce l-a determinat pe Alfred Gerstenberg, generalul german al aviaţiei militare din România, să ordone bombardamentul în zona Podişorului, este de fapt podul de cale ferată, construit de francezi în 1899, primul în arc din ţara noastră.

Exact în punctul nordic al dealului Podişor, la mijlocul cotului pe care îl face Oltul în această zonă, s-a construit podul de cale ferată. În timpul războiului, după insurecţia militară din 23 august, calea ferată care străbate Valea Oltului, legând Muntenia de Ardeal era una din cele mai importante legături de comunicaţie. Pe aici se făcea aprovizionarea trupelor armatei române din Ardeal cu echipamente militare, combustibili, alimente şi cu noi recruţi.

Podul de cale ferată trebuia distrus şi astfel tăiată orice legătură între cele două regiuni. Aceasta a fost misiunea aviaţiei germane.

Luna septembrie a fost una dramatică pentru localnicii din Vărateca – Brezoi. Mai întâi noaptea, apoi în disperare şi ziua, mii de bombe au fost lansate de Stuka asupra podului de cale ferată. 

Aviaţia germană însă, oricât de performantă era în acele momente ale războiului, s-a confruntat cu un mare impediment. Podul de cale ferată se află la baza unui defileu, munţii care îl mărginesc, de-o parte Cozia şi de cealaltă parte Munţii Lotrului, au înălţimi de peste 1000 de metri. Mai mult, aici Oltul intră în defileul Cozia, curenţii ascendenţi sunt foarte puternici, aşa că avioanele germane nu puteau să coboare la o altitudine joasă şi lansau bombele de la înălţime, evident cu o probabilitate redusă de a-şi atinge ţinta.

„Nu au învăţat lecţia anglo-americană, şi aliaţii au încercat până în 23 august să distrugă podul dar fără rezultat”, a declarat Mircea Onica, profesor de istorie şi ghid turistic.

Dar încăpăţânarea generalului german a fost, se pare, mai mare decât raţiunea.  Şi nu a obţinut efectul scontat. Podul, sub ploaia de bombe care a durat o lună întreagă a rămas neatins. Casele din Vărateca, dealul Podişor, totul a fost distrus, mai puţin podul de cale ferată.

Azi, la 64 de ani distanţă, pădurea de fagi ascunde şanţuri adânci, poiana arată ca o mare încremenită. Valuri de iarbă arată locuri unde bombele au schimbat complet relieful.

Bălţi care astupă craterele, totul vine să povestească urgia de atunci.

În capătul poienii, stau acum trei relee de telefonie mobilă, podul vechi de cale ferată, supravieţuitorul minune al Luftwafe, este acum în conservare.

Lângă el, în ultimii ani, s-a construit altul mai mare şi mai impunător, dar povestea celui construit de francezi are, ceea ce spun localnicii din Vărateca, binecuvântarea lui Dumnezeu. 

„Să arunci mii de bombe asupra lui şi nici una să-l atingă este de departe un lucru sfânt”.