Obiectul şi conţinutul interpelării adresată Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor de senatorul COTESCU: dezvoltarea pieței de energie regenerabilă

Țara noastră nu mai este competitivă pe piața energiei regenerabile. În anul 2011 eram printre primele țări de pe lista investitorilor interesați de domeniu. Cele mai mari probleme pe care le întâmpină țara noastră, la acest capitol, sunt schimbările legislative, conform raportului “Renewable Energy Country Attractiveness Index (RECAI) întocmit de EY. România se situează pe locul 35 în clasamentul mondial al investițiilor în piața energiei regenerabile, cu 22 de poziții mai jos decât în anul 2011, când ocupam locul 13, în același top. Implicarea sectorului privat ar crește atractivitatea noilor surse de energie, după cum arată autorii raportului. Tot mai multe țări transformă energia alternativă într-o prioritate națională.
Energia alternativă rămâne o prioritate, la nivel mondial, fiind inclusă într-un mix energetic adecvat fiecărei țări, și cu un cost cât mai accesibil. Multe țări se îndepărtează de abordarea energetică unilaterală și încep să exploreze modul în care energiile regenerabile pot ajunge să încadreze, sau chiar să domine, strategiile lor energetice în sens mai larg. De aceea, consideră autorii studiului, acesta este momentul perfect pentru România să se poziționeze drept o țară atractivă pentru investitorii în domeniu.
Dobânzile mai mici de pe piețele de capital mature forțează investitorii să caute oportunități dincolo de granițe și în noi sectoare. Industria românească de energii regenerabile – și odată cu ea consumatorii de energie din întreaga țară – pot fi un beneficiar major al acestei tendințe, în cazul în care guvernul va oferi investitorilor reglementări integrate, pe termen lung. Într-un context în care prețul petrolului este volatil, iar provocările geopolitice continuă să sublinieze importanța diversificării surselor de energie, ca mijloc de atingere a unui grad mai ridicat de securitate energetică, energiile regenerabile ar trebui să reprezinte o prioritate.
Vă rog, doamna ministru, să îmi comunicați care este strategia ministerului condus de dumneavoastră cu privire la atragerea investitorilor străini, ce facilități veți acorda sectorului privat în vederea implicării acestuia în piața energiei regenerabile, și care sunt obiectivele de țară ale României în exercițiul financiar 2014-2020.

Vă rog să îmi comunicați răspunsul dumneavoastră scris.

 

Cu deosebită considerație,

Senator PNL de Vâlcea
Marin-Adrănel COTESCU

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vicepreședintele CJ Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, i-a felicitat pe cei mai noi salvatori montani din…
Vicepreședintele CJ Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, i-a felicitat pe cei mai noi salvatori montani din…

Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, s-a întâlnit cu cei mai noi membri ai echipei Salvamont Argeș, voluntarii Florin…

VIDEO. Incendiu puternic stins cu greu într-o zonă greu accesibilă din Corbeni. Flăcările au cuprins…
VIDEO. Incendiu puternic stins cu greu într-o zonă greu accesibilă din Corbeni. Flăcările au cuprins…

Incendiul de vegetație izbucnit ieri, într-o zonă greu accesibilă din comuna Corbeni, a fost lichidat după o intervenție dificilă la…

Ion Mînzînă, președinte PSD Argeș și al Consiliului Județean: „Proiectul Radioterapiei de la Spitalul Județean…
Ion Mînzînă, președinte PSD Argeș și al Consiliului Județean: „Proiectul Radioterapiei de la Spitalul Județean…

Președintele președinte PSD Argeș și al Consiliului Județean, Ion Mînzînă, a anunțat cu satisfacție că „a fost aprobat transferul fondurilor…

Simona Bucura Oprescu: Tinerii care au crescut în centre de plasament vor primi indemnizație până…
Simona Bucura Oprescu: Tinerii care au crescut în centre de plasament vor primi indemnizație până…

Deputatul PSD de Argeș, Simona Bucura Oprescu, anunță că a votat în plenul Camerei Deputaților un proiect de lege care…

Muzeul Memorial „Nicolae Bălcescu” vă invită la vernisajul expoziției „Calea spre lumină” – O incursiune…
Muzeul Memorial „Nicolae Bălcescu” vă invită la vernisajul expoziției „Calea spre lumină” – O incursiune…

„Calea spre lumină” – O incursiune în universul lui Constantin Brâncuși Vă invităm mâine, 11 martie, de la ora 12:00,…