O vorbă cu simpaticul liberal – bugetar Victor Popescu

 

 

 

 

Simpaticul lideral bugetar vâlcean Victor Popescu, deşi nu îl credeam în stare, face spume la gură pe ideea că se fac angajări la Consiliul Judeţean. Adică bugetarii, bugetul, vai nouă, nenorocireeeee.

Bine, domnu liberal bugetar, hai să stăm puţin de vorbă.

Mai întâi, domnu liberal, eşti un bugetar de bugetar, adică ai vreo 10.000 de lei, cred, de la Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP). Una la mână. Înainte, tot bugetar, la ADI Salubrizare. Mai sunt şi nişte bani de la CJ ca indemnizaţie. Distinsa soţie lucreză la Apavil. Distinsul tată (dar mai bine tac).

Aşadar, ditamai liberalul care nu a luat 1 leu din afaceri liberale devine lup moralist, iar amicii îi ţin isonul.

Concursurile alea de care vorbeşti, domnu liberal bugetar sunt , cred, dinainte de pandemie, dar în plină pandemie prefectul vostru l-a băgat consilier pe avocatul rămas fără procese Victor Stănculescu. Iar amicul meu Nadolu ia şi pensionară şi sălăruţ de la Prefectură.

Apoi, nu e vorba de angajări noi, fiindcă cei ce vor veni în structuri tot bugetari sunt.

Iar pe final, că nu vreau să o lungesc, ce să facă oamenii, să plece la sparanghel ?

Asta nu e o analiză, e doar aşa, o tragere de mânecă a simpaticului liberal bugetar Victor Popescu.

Şterge, coane, postările alea că te faci de râs.

G.S.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Polițiștii din Vâlcea au organizat sute de activități în școli și comunități, în primele 4…
Polițiștii din Vâlcea au organizat sute de activități în școli și comunități, în primele 4…

Peste 28.000 de elevi, părinți, profesori și cetățeni au participat, în primele patru luni ale anului, la activitățile preventive desfășurate…

Casa de Pensii Argeș a început distribuirea biletelor de tratament pentru seria din mai-iunie. Au…
Casa de Pensii Argeș a început distribuirea biletelor de tratament pentru seria din mai-iunie. Au…

Casa Județeană de Pensii Argeș a anunțat începerea distribuirii biletelor de tratament balnear pentru seria a treia din 2026, cu…

Trăsnetul a aprins o casă din Căteasca, în toiul nopții. Pompierii au intervenit cu patru…
Trăsnetul a aprins o casă din Căteasca, în toiul nopții. Pompierii au intervenit cu patru…

Azi-noapte, cu puțin înainte de ora 1:00, a luat foc o casă din comuna argeșeană Căteasca, satul Catanele. La fața…

PiteștiFest 2026: două seri de concerte în aer liber, cu invitați îndrăgiți, în Parcul Lunca…
PiteștiFest 2026: două seri de concerte în aer liber, cu invitați îndrăgiți, în Parcul Lunca…

Piteștiul își sărbătorește zilele orașului cu muzică, atmosferă de festival și seri petrecute în aer liber, alături de artiști cunoscuți…

Bătrână de 83 ani, violată în propria casă: un tânăr a fost arestat
Bătrână de 83 ani, violată în propria casă: un tânăr a fost arestat

O întâmplare cutremurătoare a avut loc, la sfârșitul săptămânii trecute, în comuna vâlceană Amărăști. O femeie în vârstă de 83…