Nicu Cornoiu, prefect de Vâlcea, despre consilierii liberali: „Să plece ei, de ce să plec eu !”

Prefectul de Vâlcea Dumitru Nicu Cornoiu a atacat hotărârile majorităţii formate în Consiliul local Rm. Vâlcea în jurul PNL privind schimbarea de putere.

 

Considerând că a găsit lacune de legalitate, Cornoiu nu a fost de acord ca Gigi Matei să fie înlocuit de Eduard Vârlan în funcţia de primar cu atribuţii de primar.

 

Dincolo de problemele de legalitate, prefectul are însă şi o viziune proprie cu privire la această acţiune politică. El a declarat în emisiune Criterii politice de la VTV că sunt unii care vor să ia decizii doar pentru că aşa le dictează grupul din care fac parte, nu interesele oraşului. Consilierii sunt aleşi pentru a se ocupa de administraţie, nu pentru a face jocuri politicianiste, iar având majoritate pot să ia ce decizii administrative vor, nu e nevoie să îl schimbe pe Gigi Matei, crede prefectul Vâlcii.

 

Întrebat de Gheorghe Smeoreanu dacă nu se teme că liberalii îl vor ataca politic şi în justiţie şi îi vor cere să plece, Dumitru Nicu Cornoiu a declarat:
„Să plece ei, de ce să plec eu. Eu procedez în interesul oamenilor, ei doar în interes propriu.”

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Răspunsul logic la întrebarea dacă Oana Țoiu trebuie să demisioneze
Răspunsul logic la întrebarea dacă Oana Țoiu trebuie să demisioneze

  Analiza unor conturi de Facebook mi-a arătat că în scandalul Ponta-Țoiu opiniile au fost influențate politic într-un mod care…

Primarul Ilie Cosmin Anghelescu: ”Vă doresc sănătate, liniște și împlinire, astăzi și în toate zilele…
Primarul Ilie Cosmin Anghelescu: ”Vă doresc sănătate, liniște și împlinire, astăzi și în toate zilele…

Stimate doamne și domnișoare, Cu prilejul zilei de 8 Martie, vă adresez întreaga mea considerație și respect. Sunteți pilonii familiilor…

Nurvil Audi: ​Să aveți o primăvară plină de orizonturi senine și călătorii fără cusur!
Nurvil Audi: ​Să aveți o primăvară plină de orizonturi senine și călătorii fără cusur!

Un toast pentru cele care ne inspiră în fiecare zi! ​La Nurvil, credem că rafinamentul se regăsește în detalii, iar…

Deputatul Eugen Neață: Ziua Femeii, o sărbătoare a frumuseții, a responsabilității și a performanței feminine…
Deputatul Eugen Neață: Ziua Femeii, o sărbătoare a frumuseții, a responsabilității și a performanței feminine…

Astăzi este Ziua Femeii. Ziua Internațională a Femeii. Se marchează de aproape o sută douăzeci de ani, întâi pentru a…

Primarul Sorin Vasilache: Vă doresc o primăvară frumoasă, plină de lumină și speranță!
Primarul Sorin Vasilache: Vă doresc o primăvară frumoasă, plină de lumină și speranță!

Cu ocazia zilei de 8 Martie, transmit tuturor doamnelor și domnișoarelor cele mai sincere urări de sănătate, bucurii și împliniri.…