Miron Ionuț Alin, candidatul PSD pentru funcția de PRIMAR al comunei Oteșani: ”Veniți alături de mine pentru o schimbare în bine”!

 

 

 

 

 

 

Dragi cetățeni,

Numele meu este Miron Ionuț Alin și sunt candidatul PSD la funcția de Primar al localității noastre. Am decis să mă implic activ alături de echipa PSD Oteșani și, consultându-mă cu specialiști din diverse domenii de activitate, am elaborat un Program complex de dezvoltare al comunei noastre.

Vreau să ne implicăm într-un număr cât mai mare, să lăsăm trecutul în urmă și să începem să fim constructivi pentru viitorul nostru. Doar ÎMPREUNĂ putem contribui la bunăstarea comunității noastre și doar ÎMPREUNĂ putem duce la îndeplinire toate obiectivele din „Programul de dezvoltare al comunei Oteșani”!

Eu candidez pentru:
 un Oteșani curat;
 un Oteșani care oferă condiții decente și demne de trai;
 un Oteșani în care vocea fiecărui cetățean este ascultată și nevoile tuturor sunt văzute;
 un Oteșani în care tinerii își doresc să rămână.

Sunt conștient că aceste obiective pot fi atinse doar prin colaborare și dialog deschis cu dumneavoastră, cetățenii, și cu toate părțile interesate din comunitate.

Veniți alături de mine pentru o schimbare în bine!

Cu respect,
Ionuț Alin MIRON, Candidat la funcția de Primar al Comunei Oteșani,

 

OBIECTIVE PROPUSE PENTRU PERIOADA 2024-2028

 Punerea în funcțiune a rețelelor publice de alimentare cu apă și de canalizare
 Soluționarea problemelor privind serviciul public de salubrizare a localității
 Asfaltarea, reabilitarea și modernizarea drumurilor comunale
 Înființarea unui cabinet de medicină de familie în satul Cârstănești
 Crearea postului de asistent medical comunitar
 Înființarea și amenajarea unui cabinet medical de stomatologie în comuna Oteșani
 Constituirea serviciului de pompieri civili
 Organizarea unui târg săptămânal în comuna Oteșani
 Reabilitarea stațiilor de transport public
 Reabilitarea și modernizarea căminelor culturale din satele Oteșani și Cârstănești
 Revigorarea activităților culturale și sportive la nivelul comunei Oteșani
 Intermedierea serviciilor de informare publică destinată cetățenilor, privind accesarea fondurilor europene
 Crearea și implementarea de programe și proiecte educaționale destinate copiilor și tinerilor
 Modernizarea serviciilor și înnoirea fondului de carte al Bibliotecii publice din comuna Oteșani
 Realizarea unor parcuri de joacă și spații publice de recreere și agrement în satele Oteșani și Cârstănești.
 Încurajarea turismului local prin transformarea văii pârâului Gresarea în arie protejată de interes național (Valea Trovanților), precum și realizarea unui traseu turistic în zonă

ECHIPA MEA

Echipa mea de lucru este formată din membri ai comunității noastre, bine pregătiți din punct de vedere profesional, care au ca scop comun bunăstarea locuitorilor comunei Oteșani.
ÎMPREUNĂ cu echipa mea de consilieri vom crea un mediu în care toți locuitorii să se simtă parte dintr-un proiect comun de dezvoltare și îmbunătățire.

Echipa de consilieri locali:

1. MIRON IONUȚ-ALIN
2. MICIOI ALINA
3. SASU VASILE
4. DIACONU NICOLAE
5. PRODESCU MARIA LAURA
6. MĂNESCU CORNEL
7. PRUNEL MIHAELA
8. CHIAR ION-LIVIU
9. SUCIU CLAUDIA NICOLE-TA
10. NEAGU MARIA-JENI
11. NIȚU CONSTANTIN
12. MIUȚĂ COSTEL
13. PURECE CRINU EMANOIL
14. MICIOI MARIA -ELENA

MESAJ PREȘEDINTE

Dragi vâlceni din Oteșani,

Se spune că faptele vorbesc, iar în ceea ce mă privește, am sprijinit, în condițiile legii, localitatea dumneavoastră pentru realizarea unor investiții importante.

În perioada 2020-2024, la propunerea mea, Consiliul Județean Vâlcea a alocat, comunei Oteșani, suma de 1.979.547 lei pentru susținerea unor proiecte și programe de dezvoltare locală, precum și pentru lucrări de întreținere a drumurilor comunale.

Am reabilitat parțial drumul județean 676C, drum care traversează și localitatea dumneavoastră, și vom continua lucrările, kilometru cu kilometru, astfel încât să avem și acest drum modern, de la un capăt la altul.

Printr-un proiect derulat de Consiliul Județean Vâlcea cu fonduri europene, școlile din Oteșani vor fi dotate cu mobilier și echipamente digitale.

Vom continua să facem, cu bună-credință, investiții importante pentru dezvoltarea comunei Oteșani și pentru binele locuitorilor ei.

Președinte Consiliul Județean
Constantin RĂDULESCU
Președinte PSD Vâlcea

Comandat de PSD – Organizația Județeană Vâlcea

Realizat de SC SMEOREANU PRESS SRL

CUI 21240002

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziua Unirii Principatelor Române, sărbătorită la Mioveni
Ziua Unirii Principatelor Române, sărbătorită la Mioveni

Ziua Unirii Principatelor Române, cunoscută în istorie drept Mica Unire, marchează un moment esențial în procesul de formare a României…

VIDEO. De la începutul anului, 6 persoane cu hipotermie au fost internate la Spitalul Județean…
VIDEO. De la începutul anului, 6 persoane cu hipotermie au fost internate la Spitalul Județean…

Temperaturile extrem de scăzute au generat mai multe cazuri de hipotermie, în județul Argeș. De la începutul anului și până…

Teatrul Alexandru Davila Pitești, premiat la Gala Revistei ,,Rinocerul”
Teatrul Alexandru Davila Pitești, premiat la Gala Revistei ,,Rinocerul”

Pentru a treia oară consecutiv, Teatrul „Alexandru Davila”, instituție finanțată de Consiliul Județean Argeș, s-a aflat pe podiumul Galei Premiilor…

Mașinile abandonate, ridicate de pe domeniul public, la Pitești
Mașinile abandonate, ridicate de pe domeniul public, la Pitești

  La Pitești, continuă acțiunile de eliberare a domeniului public de vehiculele abandonate, informează Primăria Pitești.   Astăzi, au fost…

Pitești și Șanlıurfa – punți de prietenie peste hotare
Pitești și Șanlıurfa – punți de prietenie peste hotare

În perioada 19 – 22 ianuarie 2026, o delegație a municipiului Pitești se află într-o vizită oficială în frumosul oraș…